Tânără din Reșița amendată cu 12.000 de lei pentru vânzarea ilegală de căței
Tânără din Reșița amendată cu 12.000 de lei pentru vânzarea ilegală de căței. În acest caz, autoritățile au întocmit un dosar penal.

Articol editat de Casandra Silitra, 10 martie 2025, 19:27
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin s-au autosesizat luni, 10 martie, în urma unor informații privind vânzarea ilegală de pui de câine. Evenimentul a avut loc într-o piață din Reșița.
O tânără de 24 de ani a fost surprinsă comercializând patru căței cu vârsta mai mică de opt săptămâni. Aceasta a încălcat astfel legislația privind protecția animalelor.
Descoperire șocantă la domiciliul tinerei
Tânără din Reșița amendată pentru vânzarea ilegală de căței. În urma verificărilor efectuate la domiciliul acesteia, polițiștii au găsit alți trei câini adulți și doi pui, toți fără carnete de sănătate, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor sanitare veterinare.
Pentru nerespectarea legislației în vigoare, tânăra a fost sancționată contravențional cu o amendă de 12.000 de lei.
Dosar penal pentru cruzime față de animale
Desfacerea puilor de mamă înainte de împlinirea vârstei de opt săptămâni este considerată un act de cruzime față de animale, fiind încadrată drept infracțiune. În acest caz, autoritățile au întocmit un dosar penal.