Zelenski: O dronă rusă a avariat serios noul sarcofag al fostei centrale nucleare de la Cernobîl
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunțat vineri că o dronă rusă încărcată cu explozivi a avariat serios în cursul nopții o structură care previne scurgerile de radiații la centrala nucleară de la Cernobîl. Deși pagubele sunt semnificative, deocamdată nivelul radiațiilor nu a crescut, transmite EFE.
![Zelenski: O dronă rusă a avariat serios noul sarcofag al fostei centrale nucleare de la Cernobîl Zelenski: O dronă rusă a avariat serios noul sarcofag al fostei centrale nucleare de la Cernobîl](https://www.radioresita.ro/wp-content/uploads/2025/02/IMG-Cernobil-800x479.jpg)
Articol editat de Jurchescu Adrian, 14 februarie 2025, 11:48
Anterior, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat că a fost auzită o explozie, urmată de un incendiu, la noul sarcofag care protejează rămășițele reactorului 4 al fostei centrale atomice. Reuters amintește că Cernobîl a fost locul celei mai grave catastrofe nucleare civile din lume, când unul dintre cele patru reactoare ale sale a explodat în 1986.
Nivelurile de radiații nu au crescut
„Reactorul respectiv este acum acoperit cu un scut de protecție, pentru a preveni scurgerile de radiații persistente. Această structură de protecție a fost construită de Ucraina împreună cu alte țări din Europa și din lume. Împreună cu Statele Unite, împreună cu toți cei care sunt angajați față de securitatea reală a umanității. Singura țară din lume care atacă aceste infrastructuri, care ocupă centrale nucleare și poartă război fără să țină cont de consecințe cât de cât, este Rusia”, a scris Zelenski pe platforma X, citat de EFE.
Președintele ucrainean a explicat că structura în cauză a fost avariată de atacul rusesc, impactul provocând un incendiu care între timp a fost stins. „În acest moment, nivelurile de radiații nu au crescut și sunt evaluate în mod constant. Potrivit evaluărilor preliminare, deteriorarea structurii de protecție este semnificativă”, a adăugat președintele ucrainean.
Zelenski a mai apreciat că Rusia este „o amenințare teroristă pentru întreaga lume”. El a acuzat că armata rusă „efectuează astfel de atacuri împotriva infrastructurii și orașelor Ucrainei” în fiecare noapte, potrivit EFE. „Asta înseamnă că, în mod cert, președintele rus Vladimir Putin nu se pregătește să negocieze, ci se pregătește pentru a continua să păcălească lumea”, a adăugat președintele ucrainean. El a cerut mai multă presiune internațională asupra Rusiei.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică
„Nivelurile de radiații în interior și în exterior rămân normale și stabile. Nu au fost raportate victime. AIEA continuă să monitorizeze situația”, a raportat această agenție a ONU pe rețeaua de socializare X.
AIEA a transmis că personalul de securitate la incendiu și vehicule au răspuns în câteva minute după producerea exploziei. Noul sarcofag, numit „noul scut antiradiații”, este proiectat să reziste 100 de ani. Structura de 108 metri înălțime și 36.000 de tone a fost realizată în 2016. A fost finalizată complet în 2018 și instalată în 2019. Construirea noului sarcofag a costat peste 1,5 miliarde de euro și a fost finanțată de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și de comunitatea internațională.
Rusia a acuzat vineri Ucraina că a lansat un atac de artilerie asupra unei centrale termice pe care o controlează
Separat, Rusia a acuzat vineri Ucraina că a lansat un atac de artilerie asupra unei centrale termice pe care o controlează în sudul Ucrainei, care se află în apropierea centralei nucleare Zaporojie, transmite Reuters. Oficiali locali instalați de ocupantul rus au declarat că atacul asupra centralei electrice din orașul Energodar a avut loc joi noapte și a lăsat fără electricitate peste 50.000 de oameni. Se lucrează urgent pentru a încerca restabilirea alimentării cu energie electrică.
Agențiile de presă ruse au citat un oficial al centralei nucleare care a spus că centrala Zaporojie nu a fost avariată în urma atacului și funcționează în parametri normali.
Sursă: Agerpres