Ascultă Radio România Reșița Live

Oameni înaintea vremurilor – Catinca Ralea!

A rămas în memoria inimilor drept „Profesionistă a întrebării”, pentru fineţea, eleganţa şi ineditul cu care îşi croia interviurile, o stradă din Bucureşti şi o sală de consiliu a Societăţii Române de Radiodifuziune îi poartă astăzi numele – Catinca Ralea!

Oameni înaintea vremurilor – Catinca Ralea!

Articol editat de Casandra Silitra, 19 ianuarie 2025, 14:02 / actualizat: 20 ianuarie 2025, 13:12

Din păcate a plecat pe 19 ianuarie 1981, la doar 52 de ani, cea care a fost și soția respectiv marea iubire a celebrului actor Emanoil Petruț, cel care avea să îi dedice multe poezii pe lângă marea sa iubire în cei 21 de ani de căsnicie. Singurătatea avea să îl răpună pe Emanoil Petruț după moartea soției sale, stare ce s-a simțit și în poeziile sale:

„Mă simt atât de singur, că-mi vuie a pustiu pereții și-n acest strâmt hotar mă las lumii în dar”, mărturisea cu tristețe singurătatea, Emanoil Petruț, care avea să plece după doi ani, pe 8 august 1983, la soția sa, în Ceruri. Amândoi își dorm somnul de veci în Cimitirul Bellu.

Catinca Ralea s-a născut la Bucureşti, pe 5 septembrie 1929, ca fiică a Ioanei, născută Suchianu şi a esteticianului şi sociologului Mihai Ralea, doctor în drept şi filosofie, diplomat, om politic de stânga, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române, director al revistei „Viaţa românească” şi nepoată pe linie maternă a criticului de film D. I. Suchianu.

Provenind dintr-o familie de intelectuali, Catinca Ralea urmat cursurile secundare în Statele Unite şi a absolvit Facultatea de limbi romanice şi clasice, secţia limba şi literatura franceză a Universităţii din Bucureşti între anii 1949 – 1953, după care avea să devină o excelentă vorbitoare de germană, franceză şi engleză.

În anul 1953 se angajează la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate (REPS) a Radiodifuziunii Române, fiind mai întâi crainic, apoi redactor şi şef al secţiei din anul 1968.

În anul 1957 debutează ca traducătoare cu „Jurnalul Annei Frank”, piesă de Frances Goodrich şi Albert Hackett. Traduce în colaborare cu Eugenia Câncea în anul 1960 „Tess d’Urberville”, a lui Thomas Hardy și în 1964 volumul „Moara de pe Floss”, autor George Eliot.
Tot în 1964 scoate traducerea cărţii lui J.D. Salinger „De veghe în lanul de secară”, realizată în colaborare cu Lucian Bratu.

În anul 1967 realizează alte două traduceri – D.H. Lawrence „Parfum de crizanteme” şi volumul lui Truman Capote, „Harfa de iarbă şi alte povestiri”, în colaborare cu Constantin Popescu.
Un an mai târziu traduce „Centaurul”, creaţia lui John Updike, în 1971, în colaborare cu Cella Serghi, „Vă place Brahms ?”, al lui Francoise Sagan, iar în 1975 traduce „O poveste cu un hobbit” autor J.R.R. Tolkien. Catinca Ralea a ridicat prestaţia radiofonică la rang de artă, iar traducerile sale au reuşit întotdeauna să se apropie de anvergura originalului, prin expresivitate modernă şi coerenţă stilistică.

În 20 iulie 1969, Catinca Ralea a realizat împreună cu regretatul crainic Ion Ghiţulescu transmisia radiofonică în direct a aselenizării şi a celor mai importante momente ale misiunii Apollo 11.

A coordonat secţia de limbă engleză a radioului public timp de mulţi ani, intervievându-i, printre alţii, pe Saul Bellow, William Saroyan, Alvin Toffler, Iris Murdoch, Yehudi Menuhin, Arthur Rubinstein, Henry Moore, Margaret Thatcher, Edward Kennedy, Barbara Walters, Christiaan Barnard.

A fost, de asemenea, una dintre prezenţele distincte ale micului ecran.

Catinca Ralea este incontestabil una dintre doamnele care a marcat secolul XX, o voce și un reper pentru multe generații de acum încolo, una dintre personalitățile naționale care ’’au văzut idei’’, parafrazându-l pe Camil Petrescu.

Să nu uităm!

Samuel Beckett, dramaturgul care a persiflat speranța numind-o Godot, 119 ani de la naștere!
Poveşti de viaţă luni, 14 aprilie 2025, 20:12

Samuel Beckett, dramaturgul care a persiflat speranța numind-o Godot, 119 ani de la naștere!

Alături de Regele Teatrului Absurd, Eugen Ionesco, secolul trecut a mai avut un gigant Samuel Beckett! De la ’’Cântăreața cheală’’ la...

Samuel Beckett, dramaturgul care a persiflat speranța numind-o Godot, 119 ani de la naștere!
Cătălina Buzoianu, 87 de ani de la naștere
Poveşti de viaţă luni, 14 aprilie 2025, 16:22

Cătălina Buzoianu, 87 de ani de la naștere

Anton Cehov spunea că viaţa nu trebuie arătată aşa cum e, ci aşa cum o vezi în vis. În visul meu a rămas nu ca o umbră, ci ca o lumina...

Cătălina Buzoianu, 87 de ani de la naștere
Laureat al Premiului Nobel, cu veleități de președinte, Mario Vargas Llosa a plecat în Paradisul de după colț!
Poveşti de viaţă luni, 14 aprilie 2025, 14:03

Laureat al Premiului Nobel, cu veleități de președinte, Mario Vargas Llosa a plecat în Paradisul de după colț!

Unul din cei mai importanți romancieri și eseiști născuți în America Latină, Mario Varga Llosa, cel care a obținut Premiul Nobel pentru...

Laureat al Premiului Nobel, cu veleități de președinte, Mario Vargas Llosa a plecat în Paradisul de după colț!
Emil Cioran, neadaptatul rămas celebru, 114 ani de la naștere
Poveşti de viaţă marți, 8 aprilie 2025, 21:49

Emil Cioran, neadaptatul rămas celebru, 114 ani de la naștere

Avea ideea fixă că mai bine să fii necunoscut, decât celebru. Dispreţuia gloria. Nu accepta să apară la televizor şi pentru că nu voia să...

Emil Cioran, neadaptatul rămas celebru, 114 ani de la naștere
Poveşti de viaţă sâmbătă, 5 aprilie 2025, 21:11

Fănuș Neagu, omul care a scris despre fotbal și s-a jucat cu slovele, împlinea 93 de ani

Dintre boemii secolului trecut este și Fănuș Neagu „Frumosul nebun al marilor orașe”, un personaj la fel de cunoscut pe stadion și la...

Fănuș Neagu, omul care a scris despre fotbal și s-a jucat cu slovele, împlinea 93 de ani
Poveşti de viaţă sâmbătă, 5 aprilie 2025, 21:06

Un geniu cu sânge românesc-Andrei Tarkovski

Un destin: Andrei Tarkovski-54 de ani de viață, 27 de carieră și 7 filme unice!Regizor, actor, scenarist și scriitor rus este considerat unul...

Un geniu cu sânge românesc-Andrei Tarkovski
Poveşti de viaţă miercuri, 2 aprilie 2025, 13:42

„Toți suntem diferiți” – Povestea emoționantă a Danei Istrate și a fiului ei Darius, un tânăr cu autism în pragul maturității

Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, marcată anual pe 2 aprilie, aduce în prim-plan povești de viață care ne învață despre...

„Toți suntem diferiți” – Povestea emoționantă a Danei Istrate și a fiului ei Darius, un tânăr cu autism în pragul maturității
Poveşti de viaţă luni, 31 martie 2025, 17:02

Cum ar fi arătat literatura română fără Nichita Stănescu?

Cum ar fi arătat literatura română fără Nichita Stănescu? Este o întrebare firească , măcar astăzi de ziua poetului…Firească pentru...

Cum ar fi arătat literatura română fără Nichita Stănescu?