Handbal, Divizia A: CSM Reșița a învins clar Unirea Sânnicolau Mare
CSM Reșița a învins clar Unirea Sânnicolau Mare, în ultima etapă din sezonul regulat al diviziei A de handbal masculin.
Articol editat de Vali Hora, 15 decembrie 2024, 15:12
Doar prima jumătate a meciului a fost echilibrată. Oaspeții au ținut aproape timp de 25 de minute, dar finalul reprizei a aparținut reșițenilor, care s-au desprins la 3 goluri, 19-16. Diferența de valoare dintre cele două echipe a fost evidentă în repriza secundă, CSM Reșița reușind să se impună în cele din urmă cu scorul de 42-31. Golgheterii rossonerilor în acest meci au fost Măceșanu și Starchenko, fiecare cu câte 9 goluri. O victorie normală, a apreciat la final coordonatorul Reșiței, Marius Bahan, care a ținut să mulțumească publicului pentru sprijinul primit din tribune.
“A fost exact cum mă așteptam. Știam că vom intra greu în meci, deoarece adversarii au un joc foarte lent și practic te obligă oarecum să intri în jocul lor. Asta până la pauză, când am avut o scurtă discuție cu la vestiar la pauză. Le-am spus jucătorilor că nu asta ne este valoarea și nu acesta este jocul pe care ni-l dorim noi. Că vrem să practicăm un joc în viteză și agresiv pe apărare, ceea ce s-a și întâmplat. În repriza a doua ne-am desprins foarte repede la 8-10 goluri – și așa am și terminat.
Îi felicit pe jucători, felicit tot staff-ul CSMR și mulțumesc publicului care a fost alături de noi până în acest moment. Îmi doresc foarte mult și îi rog să ne rămână alături și în playoff-ul de promovare. Și să aibă răbdare cu noi, pentru că este evident că vom întâlni acolo echipe foarte bune.”
Cu gândul la playoff sunt și mai tinerii jucători reșițeni Rareș Scurt și Snezan Radosavlevici.
„Meciul de astăzi consider că a decurs destul de bine. Suntem OK cu pregătirea, ne uităm numai către viitor, la partea ce va urma. Clar, va fi mult mai complicat, dar am încredere în echipa noastr[. Sunt convins 100% că o să facem o performanță bună în play-off. Felicitări tuturor băieților pentru meciul cu Unirea”, a spus Rareș Scurt.
„A fost un meci intens, cu efort maxim din partea noastră. Ne-am pregătit bine – și ne pregătim în continuare pentru playoff, pentru că, până la urmă, acolo vrem să vedem valoarea noastră adevărată”, declarat Snezan Radosavlevici.
Rossonerii încheie prima parte a campionatului pe locul trei în seria A. În playoff sunt calificate, din prima serie, Universitatea Cluj, CSM Oradea, CSM Reșița și Universitatea Craiova. Din seria B vor intra în competiție CSM Sighișoara, CSM Alexandria, CS Medgidia și Teutonii Ghimbav.