MAI: Peste 200 de posibile incidente de la începerea votării
Poliţia a înregistrat 208 posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 107 sunt confirmate, 42 sunt în curs de verificare şi 59 neconfirmate, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.
Articol editat de Valentina Adam, 24 noiembrie 2024, 18:43
„Au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 56 de avertismente şi 24 de amenzi, în valoare de 38.900 de lei. Totodată, se efectuează cercetări cu privire la 25 de posibile infracţiuni”, a declarat, duminică, Monica Dajbog, în raportarea de la ora 17,00.
Potrivit acesteia, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi încercat să voteze de mai multe ori la aceeaşi secţie de votare din municipiul Tulcea, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot.
De asemenea, ea a arătat că poliţiştii din judeţul Olt au întocmit actele procedurale pentru fraudă la vot, după ce un observator de la secţie de votare a sesizat că o persoană din municipiul Slatina s-a prezentat la secţie să voteze pentru ea şi pentru mama sa.
„Persoana în cauză a prezentat propriul act de identitate şi pe al mamei sale, fără ca aceasta să fie prezentă, şi a şi votat pe două buletine de vot”, a spus purtătorul de cuvânt al MAI.
Totodată, o persoană din judeţul Teleorman a sesizat poliţia prin apel la 112 cu privire la faptul că însoţitorul ales pentru a o ajuta să voteze i-a sugerat cu cine să voteze în timp ce se aflau în cabina de vot şi chiar a votat candidatul indicat, fără consimţământul său. În cauză a fost întocmit dosar penal, a menţionat Dajbog.
„În Vrancea, un membru al unui birou electoral de la o secţie de votare a sesizat poliţia cu privire la faptul că o persoană ar fi votat de mai multe ori. În urma verificărilor, s-a constatat că persoana respectivă s-a prezentat în secţia de votare, însoţită de doi alegători cu handicap, care au solicitat buletine de vot, după care persoana respectivă a pătruns singură în cabina de vot unde a ştampilat buletinele de vot pentru cei doi alegători. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru fraudă la vot”, a mai arătat purtătorul de cuvânt.