Pui cu boia, ardei și iaurt
Sâmbăta este ziua în care vă invit să gătiți mai sănătos, cu mai multe vitamine, ceva ușor, rapid, și echilibrat inspirat de rețetele țărilor riverane Mării Mediterane.
Dieta mediteraneană are o valoare recunoscută care combină gustul, sănătatea și cultura alimentară. Se încearcă implementarea unui proiect ca Dieta Mediteraneeană să devină Dietă Planetară.
Bucătăria mediteraneană este echilibrul perfect între plăcere și sănătate. De altfel, fără a se limita la mâncare și delicatese, oamenii reușesc să-și mențină silueta, sănătatea, să fie activi și de succes. Secretul principal constă în calitatea produselor și procesare acestora. Aproape întregul procent de grăsime din dieta meniului mediteranean provine din uleiul de măsline, care nu numai că are un efect benefic asupra organismului, dar ajută și la absorbția și dezvăluirea beneficiilor sale multor altor produse.
Articol editat de Radio Resita, 16 noiembrie 2024, 09:33 / actualizat: 17 noiembrie 2024, 9:37
Pui cu boia, ardei și iaurt este gustul mediteraneean de astăzi.
Avem de lucru cu:
– două linguri de ulei de măsline extravirgin
– două fileuri de piept de pui tăiate în bucăți mari
– două cepe uscate feliate
– câte un ardei roșu, galben și verde
– puțin cimbru proaspăt
– 50 de ml de vin alb sec
– 400 de gr de roșii tocate mai mari
– o lingură de boia dulce
– sare și piper negru măcinat proaspăt
– o lingură de pătrunjel verde tocat
– 200 de gr de iaurt cu 2% grăsime, strecurat.
Mai întâi se încinge uleiul de măsline într-o tigaie la foc mediu și se rumenește carnea 4-5 minute, până își schimbă culoarea. Cu carnea rămasă în tigaie se pune ceapa tăiată Julienne și ardeiul făcut cuburi.
Se presară cu boia de ardei și se lasă legumele să se ofilească 5 minute. Vine și rândul cimbrului să se înfrățească alături de carne și legume.
Se stinge cu vinul și se lasă mâncarea să fiarbă 3 minute până când alcoolul se evaporă. În tigaie ajung și roșiile și se presaă sare și piper să dea gust măreț.
Se acoperă cu un capac și se continuă gătirea un sfert de ceas. Timpul depinde și de mărimea și calitatea cărnurilor.
După ce mâncarea s-a făcut se adaugă iaurtul, se amestecă, se mai potrivește gustul de sare și se amestecă din nou. La final se presară frunze tocate de pătrunjel.
Pui cu boia, ardei și iaurt se servește cu orez. Merge de minune orezul îmbogățit la gust cu anason stelat, dar aveți grijă că este un condiment puternic și se poate compromite gustul.
Serviți orezul în farfurii și puneși boia de pui cu sosul său.
Poftă bună și să aveți parte numai de bine!
Daniel Babun
(argiro-gr)