Știri electorale – 16 noiembrie
Știri electorale - 16 noiembrie - Ora 11.00
Articol editat de Sebastian Dragomir, 16 noiembrie 2024, 11:00 / actualizat: 16 noiembrie 2024, 18:03
Candidatul AUR la funcţia de preşedinte al României, George Simion, este prezent astăzi în judeţul Arad, pentru prezentarea Planului SIMION. În această dimineaţă, el a mers în piaţa tradiţională din oraşul Pâncota, una dintre cele mai mari din zonă. De la ora 18, George Simion va fi prezent la Cinema Arta, din centrul municipiului Arad.
Un alt candidat la preşedinţia României este prezent astăzi, la Deva. Este vorba de Kelemen Hunor care se va întâlni cu alegătorii la sediul filialei UDMR. El consideră că participarea la vot este un lucru extrem de important.
Liberalii din vestul ţării se reunesc de la această oră, la Sala Constantin Jude, din Timişoara. Participă aproximativ două mii de persoane, inclusiv candidatul PNL la preşedinţie, Nicolae Ciucă şi liderii liberali din conducerea centrală şi regională. În centrul evenimentului public se va afla dezbaterea Programului România prosperă şi sigură, cu principalele jaloane pentru reconstrucţia economică şi reformarea statului român în anii viitori.
Candidata USR, Elena Lasconi solicită Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se autosesizeze în privinţa liderului AUR George Simion şi să lămurească dacă acesta reprezintă un pericol pentru democraţie. Elena Lasconi a ţinut să precizeze totodată că NU se retrage din cursa electorală.
Candidatul partidului Forţa Dreptei Ludovic Orban, îşi propune, dacă va fi ales să deţină funcţia supremă în staţ să determine Parlamentul să adopte legi privind energiile REGENERABILE.
Viorica Dăncilă îl sustine în această competitie electorală pe Cristian Terheş, candidatul Partidului National Conservator. Ea a lansat un îndemn la vot către românii care nu au luat încă o decizie în privinta persoanei pe care ar urma să pună stampila în cabina de vot pe 24 noiembrie.
Competitorii cărăşeni la alegerile parlamentare din 1 decembrie au programate mai multe întâlniri cu cetăţenii judeţului. Candidaţii şi-au prezentat (în această dimineaţă) oferta electorală locuitorilor din Berlişte, iar la ora 13 vor merge la Ciuchici. Mâine, echipa de campanie se va deplasa la Oţelu Roşu, unde are loc o întrunire electorală de la ora 12. Bognar Iosif Atila se află pe prima poziţie la Camera deputaţilor, iar lista pentru Senat din partea UDMR Caraş-Severin este deschisă de Czeiszperger Izabell.
Ovidiu Ganţ candidează pentru al şaselea mandat de deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. El vorbeşte despre importanţa relaţiilor cu Germania, principalul partener comercial al României. Ovidiu Ganţ spune că, anul trecuţ volumul schimburilor a depăşit 43 de miliarde de euro. Germania este principalul investitor în România, creând peste 250 de mii de locuri de muncă, multe dintre ele apărând şi în urma demersurilor Forumului German, subliniază Ovidiu Ganţ.
Candidaţii USR din Caraş-Severin se întâlnesc în acest weekend cu cetăţenii din sudul judeţului. Astăzi sunt programate deplasări pe Valea Almăjului si în zona Băile Herculane, iar mâine vor continua campania electorală pe Valea Carașului si în Clisura Dunării.
Echipa PSD a fost din nou pe străzile Reşiţei pentru a sta de vorbă cu oamenii despre ce îi preocupă şi ce îşi doresc pentru oraşul lor. În paralel, social democraţii continuă dialogul direct cu locuitorii din Reşiţa, mergând din uşă în uşă pentru a asculta ce contează cu adevărat pentru ei.