Aproape o tonă de peşte a fost confiscată în Clisura Dunării
Aproape o tonă de peşte a fost confiscată în Clisura Dunării. Au avut loc percheziţii domiciliare la persoane cercetate pentru braconaj piscicol.
Articol editat de Casandra Silitra, 14 noiembrie 2024, 14:05
Miercuri, 13 noiembrie, polițiștii de la Secția Regională de Poliție Transporturi Timișoara și Serviciul Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară. Au fost vizaţi 7 pescari autorizați și un punct de lucru al unei societăți comerciale din domeniul turismului. Acţiunile au fost desfăşurate în cadrul a două dosare penale privind comercializarea fără documente de pește și alte viețuitoare acvatice.
Față de o persoană a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Aproape o tonă de peşte a fost confiscată în Clisura Dunării
Au fost ridicate 932 de kilograme de pește și produse din pește, fără documente de proveniență. Dintre acestea, peste 43 de kilograme sunt din familia sturion și 23 de kilograme din specia șalău vărgat. Aceste specii sunt interzise la pescuit. De asemenea, au fost confiscate zeci de plase de pescuit de diferite dimensiuni, harpoane și alte dispozitive folosite la pescuit.
„În cauză, există bănuiala rezonabilă că peștele și produsele din pește ar fi fost destinate comercializării fără documente legale,” transmit autoritatile.
De asemenea, au fost indisponibilizați aproape 5.000 de euro, bani despre care există bănuiala că ar proveni din astfel de activități ilicite. Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei.
Cele 932 de kilograme de pește au fost lăsate în custodie unei asociații de profil din zonă.
La activități au participat polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, reprezentanți ai Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură- Serviciul Regional Oltenia. Aceştia au fost asistaţi de jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara.