Ascultă Radio România Reșița Live

Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani va intra în circulaţie

Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani va intra în circulaţie. Au început probele de aduranţă.

Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani va intra în circulaţie

Articol editat de Casandra Silitra, 11 noiembrie 2024, 10:02

Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă. Acesta va intra în circulaţie cu călători pe 20 noiembrie.

Potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară, trenul a plecat sâmbătă, 9 noiembrie, din Bucureşti, în prima cursă fără călători spre Braşov. Au fost efectuate probele necesare utilizării în serviciul comercial. Duminică, 10 noiembrie, a continuat programul de parcursuri de probă. Trenul s-a deplasat pe ruta Bucureşti – Braşov, fiind „botezat” de prima zăpadă din acest an.

Dacă lucrurile merg bine, pe 20 noiembrie va fi pus în circulaţie cu călători. Deja săptămâna asta ar trebui să apară bilete spre vânzare„, a declarat preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu.

Probele vor fi efectuate timp de 10 zile pe două dintre cele mai importante destinaţii: Bucureşti – Braşov şi Bucureşti – Constanţa.

Noul tren va continua testele luni şi marţi pe aceeaşi rută: Bucureşti – Braşov. De miercuri, 13 noiembrie, timp de patru zile, va circula pe ruta Bucureşti – Constanţa, urmând să revină alte două zile pe ruta Bucureşti – Braşov.

Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani va intra în circulaţie pe 20 noiembrie

Trenul nou va fi operat de CFR Călători şi va circula pe ruta Bucureşti – Braşov.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA, 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs printr-un contract de achiziţie încheiat în luna martie 2022. Primul tren electric Alstom Coradia Stream din acest lot a ajuns în România pe 4 decembrie 2023. De atunci, trenul se află în teste, în timp ce calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice RE-IR s-a decalat.

Valoarea totală a contractului se ridică la 2,42 miliarde lei, fără TVA. Acesta prevede achiziţia a 37 de unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani. Trenurile pentru ARF au fost produse în Polonia.

Sursa: agerpres.ro

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie
Naţional duminică, 6 aprilie 2025, 12:13

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie. Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei,...

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie
ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Naţional vineri, 4 aprilie 2025, 17:30

ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate

România face un pas important în direcția eficientizării instituțiilor publice din domeniul protecției mediului. Două structuri importante –...

ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest
Naţional joi, 3 aprilie 2025, 07:26

Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia depusă de afaceristul Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe...

Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest
Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului
Naţional miercuri, 2 aprilie 2025, 15:07

Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului

O anchetă a MApN a fost deschisă în cazul mai multor militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a...

Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului
Naţional miercuri, 2 aprilie 2025, 11:09

Dosarul Mineriadei din 1990, retrimis în judecată

Lista inculpaților îi include pe Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Sârbu Adrian şi Miron Cozma. Articol...

Dosarul Mineriadei din 1990, retrimis în judecată
Naţional vineri, 28 martie 2025, 07:38

Polițele de asigurare obligatorie a locuinței achiziționate online pot fi achitate și în numerar

Polițele de asigurare obligatorie a locuinței achiziționate online pot fi achitate și în numerar Polițele de asigurare obligatorie a locuinței...

Polițele de asigurare obligatorie a locuinței achiziționate online pot fi achitate și în numerar
Naţional vineri, 28 martie 2025, 07:35

CSAT se reunește în ședință; perspectivele conflictului din Ucraina și implicațiile pentru România – pe ordinea de zi

CSAT se reunește în ședință; perspectivele conflictului din Ucraina și implicațiile pentru România – pe ordinea de zi Consiliul Suprem...

CSAT se reunește în ședință; perspectivele conflictului din Ucraina și implicațiile pentru România – pe ordinea de zi
Naţional joi, 27 martie 2025, 13:44

Guvernul prelungeşte plafonarea preţurilor la poliţele RCA

Guvernul prelungeşte plafonarea preţurilor la poliţele RCA până la 30 iunie. Anunţul a fost făcut de Premierul Romaniei. Premierul Marcel...

Guvernul prelungeşte plafonarea preţurilor la poliţele RCA