Știri electorale – 4 noiembrie
Știri electorale - 4 noiembrie - Ora 11.00
Articol editat de Sebastian Dragomir, 4 noiembrie 2024, 11:00 / actualizat: 15 noiembrie 2024, 11:09
Fostul ministru al Justitiei, Ana Birchall, candidează ca independentă la alegerile prezidenţiale. Ea a precizat ca îşi propune să modifice legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale:
Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră, a declarat Marcel Ciolacu, vineri, la Topul firmelor din judeţul Timiş. Candidatul PSD a subliniat că judeţul Timiş este o zonă cu o importanţă strategică pentru economia României, drept pentru care, în ultimul an, Guvernul a demarat investiţii mari în această regiune, recunoscându-i contribuţia majoră la bugetul de stat:
Marcel Ciolacu a subliniat că pentru el şi colegii săi de partid, susţinerea companiilor româneşti continuă să fie o prioritate strategică.
Candidatul formaţiunii Forţa Dreptei, Ludovic Orban spune că dacă va câştiga alegerile, va respecta voinţa cetăţenilor exprimată la referendumurile organizate în ultimii ani.
La postul nostru de radio debutează astăzi seria de dezbateri electorale cu candidaţii înscrişi în cursa pentru Parlamentul României. Întâlnirile vor avea loc de la ora 14.05, în total fiind organizate 8 dezbateri electorale: 4 pentru Camera Deputaţilor şi 4 pentru Senat. La dezbaterea de astăzi au confirmat prezenţa candidaţii de la PSD, Forţa Dreptei, USR şi AUR.
Candidaţii UDMR Caraş-Severin pentru Parlamentul României sunt oameni tineri şi bine pregătiţi, spune Bognar Iosif Attila, aflat pe primul loc pe lista pentru Camera deputaţilor:
Bognar Iosif Attila consideră că este nevoie de mai mult bun simţ în Parlamentul României, de soluţii şi măsuri raţionale, cu programe concrete pentru toate domeniile de activitate.
Filiala Judeţeană Caraş-Severin a Uniunii Salvaţi România are şi ea candidaţi la alegerile Parlamentare. La Camera Deputaţilor, lista USR este deschisă de preşedintele Andrei Plujar, urmat de Constantin Adrian Boia, Petrică Şuţa, Alin Panduru, Roberta Răduca, Nicolae Jurchescu şi Florin Văscuţ. La Senaţ lista USR este deschisă de Bogdan Rad, iar următorii sunt Teodora Şinculeţ, Vasile Bledea şi Alin Popescu.
Deputatul liberal Dumitru Rujan s-a întâlnit ieri cu electoratul din Caransebeş, localitatea sa de reşedinţă. Explicarea viziunii şi a obiectivelor noastre în faţa comunităţii este un pas important pentru a crea legături directe cu oamenii şi pentru a le arăta în mod clar de ce trebuie aleşi candidaţii PNL, precizează Rujan, candidat pentru un nou mandat. Tot ieri, candidatul pentru Senatul României, Ovidiu Radoi a făcut un tur de forţă pentru a se întâlni cu organizatile liberale de pe Valea Almăjului. Avem speranţa că programul nostru politic va fi analizat de fiecare familie de bănăţeni şi ii va determina să ne acorde votul, susţine Ovidiu Rădoi.