Ascultă Radio România Reșița Live

Carnea de miel nelipsită de Paști pe mesele creştinilor

carne de miel

Primit de la un prieten, cumpărat din piață, ori direct de la stână, de la supermarket sau de la un comerciant la colț de stradă, mielul e la mare căutare în aceste zile. Tradiția creștină spune că mielul reprezintă trupul lui Hristos și am fost învățați de generații că nu trebuie să lipsească de pe masa de Paști.[poll=”96″]

…………………………………………

Mieii s-au comercializat astăzi în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş cu 20 de lei kg ul.  Potrivit responsabilului de sectorul de sacrificare miei, din cadrul administraţiei pieţei, Grigore Davidescu, peste 500 de animale au fost aduse la piaţă de crescători din Armeniş, Ilova, Valea Timişului, Poiana Buchin, sau Obreja. Peste 300 de miei şi 40 de iezi au fost sacrificaţi de către măcelari autorizaţi. Menţionăm că taxa de sacrificare este de 5 lei/cap animal, iar măcelarul trebuie să achite de 30 lei/zi, tarife nemodificate din 2005, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 217. De precizat că punctul de sacrificare îndeplineşte toate condiţiile sanitar-veterinare, este supravegheat şi monitorizat de către medici veterinari din cadrul DSV Caraş-Severin.

Un material realizat de Cornelia Vlaicu:

Carnea de miel nelipsită de Paști pe mesele creştinilor

Articol editat de Alin Datcu, 17 aprilie 2014, 06:53 / actualizat: 17 aprilie 2014, 18:00

Primit de la un prieten, cumpărat din piață, ori direct de la stână, de la supermarket sau de la un comerciant la colț de stradă, mielul e la mare căutare în aceste zile. Tradiția creștină spune că mielul reprezintă trupul lui Hristos și am fost învățați de generații că nu trebuie să lipsească de pe masa de Paști.[poll=”96″]

…………………………………………

Mieii s-au comercializat astăzi în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş cu 20 de lei kg ul.  Potrivit responsabilului de sectorul de sacrificare miei, din cadrul administraţiei pieţei, Grigore Davidescu, peste 500 de animale au fost aduse la piaţă de crescători din Armeniş, Ilova, Valea Timişului, Poiana Buchin, sau Obreja. Peste 300 de miei şi 40 de iezi au fost sacrificaţi de către măcelari autorizaţi. Menţionăm că taxa de sacrificare este de 5 lei/cap animal, iar măcelarul trebuie să achite de 30 lei/zi, tarife nemodificate din 2005, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 217. De precizat că punctul de sacrificare îndeplineşte toate condiţiile sanitar-veterinare, este supravegheat şi monitorizat de către medici veterinari din cadrul DSV Caraş-Severin.

Un material realizat de Cornelia Vlaicu:

miei caransebes

………………………………………..

În Băile Herculane nu există nici un punct autorizat pentru sacrificarea şi vânzarea mieilor pentru Paşti. Totuşi, mielul nu va lipsi de pe masa de sărbători a localnicilor. De unde cumpără locuitorii staţiunii de pe Valea Cernei carnea de miel, aflăm din reportajul realizat de corespondentul nostru Paul-Sever Smadu:

Pieţele agroalimentare din Reşiţa s-au transformat astăzi în adevărate furnicare. Reşiţenii s-au îmbulzit la tarabe pentru a reuşi să cumpere toate produsele necesare pentru masa de Paşti. Comercianţii spun că vânzările s-au triplat în comparaţie cu zilele obişnuite, motiv bun pentru a mai ridica preţurile. Astfel carnea de miel se vinde cu 25 de lei kg, roşiile cu 8 lei kg, ceapa cu 1 leu legătura, iar pentru zece ouă o gospodină trebuie să scoata din buzunar aproximativ 14 lei. Chiar şi aşa, oamenii au ieşit din piaţă cu plasele pline cu bănătăţi.

Ascultaţi un reportaj realizat de Daiana Roşca:

Avertizare cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării 
Slide duminică, 4 februarie 2024, 15:14

Avertizare cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării 

Se strică vremea din această după-amiază în aproape toată ţara. De la ora 14:00 intră în vigoare un cod galben de vânt, ninsori moderate...

Avertizare cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării 
Reșița, în fața schimbărilor climatice: atuuri și provocări – dezbatere publică
Slide vineri, 19 ianuarie 2024, 08:03

Reșița, în fața schimbărilor climatice: atuuri și provocări – dezbatere publică

Reşiţa rezilientă – adaptarea comunităţii la schimbările climatice este tema unei mese rotunde ce urmează să aibă loc săptămâna...

Reșița, în fața schimbărilor climatice: atuuri și provocări – dezbatere publică
ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare
Slide luni, 1 ianuarie 2024, 14:52

ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare

Vremea de primăvară va continua să fie prezentă pe parcursul primei săptămâni din noul an 2024 în majoritatea regiunilor. De săptămâna...

ANM: Vreme de primăvară în prima săptămână din 2024. Temperaturile scad la normalul perioadei, de săptămâna viitoare
Concertele de Revelion din vestul țării
Slide sâmbătă, 30 decembrie 2023, 00:13

Concertele de Revelion din vestul țării

Timișoara Cap de afiș la evenimentele din Piața Victoriei va fi trupa The Motans. Atmosfera va mai fi întreținută de trupele timișorene...

Concertele de Revelion din vestul țării
Slide joi, 28 decembrie 2023, 10:43

Prefectul Ioan Dragomir: „multe acte au fost emise pe repede înainte“

Serviciul Juridic al Prefecturii Caraș-Severin (Serviciul Verificarea Legalităţii Actelor, a Aplicării Actelor Normative şi Contenciosului...

Prefectul Ioan Dragomir: „multe acte au fost emise pe repede înainte“
Slide miercuri, 27 decembrie 2023, 16:01

Cărăşenii au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Reşiţa de Crăciun

Zilele de Crăciun nu au trecut fără incidente în judeţul Caraş-Severin. Numărul persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale a fost...

Cărăşenii au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Reşiţa de Crăciun
Slide miercuri, 27 decembrie 2023, 09:54

Băile Herculane, o destinație populară pentru Revelion, dar nu și pentru pensiuni

Turismul balnear se află şi în acest an, în topul preferinţelor românilor pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă. În staţiunea Băile...

Băile Herculane, o destinație populară pentru Revelion, dar nu și pentru pensiuni
Slide luni, 25 decembrie 2023, 23:32

Noi proteste în Serbia

Câteva mii de persoane s-au adunat luni în fața clădirii Comisiei Electorale Centrale din Belgrad pentru a protesta față de alegerile de la...

Noi proteste în Serbia