Știri electorale – 28 octombrie
Programul prezidenţial al candidatului PNL, Nicolae Ciucă, -România prosperă şi sigură- pune accent pe individ, clasa de mijloc, familie şi comunitate. Totodată el propune un pact pentru dezvoltarea satului românesc.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 28 octombrie 2024, 19:04
Declaraţia a fost făcută la un miting electoral la Drobeta-Turnu-Severin.
Lipsa infrastructurii este principalul factor care afectează ritmul dezvoltării economice în mai multe zone ale ţării, spune candidatul PSD, Marcel Ciolacu. La o întâlnire cu alegătorii din judeţul Botoşani, el a vorbit despre descentralizare şi reorganizare administrativă în următorii ani.
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor candidează pentru a patra oară la funcţia supremă în stat. El consideră că este nevoie de o reformă administrativă, pe baza unor formule unitare la nivel naţional.
Preşedintele AUR, George Simion, propune în programul său prezidenţial măsuri pentru îmbunătăţirea transportului feroviar, una fiind promovarea producătorilor autohtoni de material rulant. În opinia sa, Romania are o infrastructură feroviară consistentă, dar sunt multe localităţi care trebuie reconectate prin calea ferată.
Candidatul USR la Preşedintia României, Elena Lasconi propune un proiect de ţară, cu accent pe domenii esenţiale pentru cetăţeni, precum educaţia şi sănătatea. Ea spune că faptele sale o recomandă pentru funcţia supăremă în stat.
Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu a intrat în competiţia pentru Palatul Cotroceni ca independent. El doreşte să construiască o societate bazată pe respect.