Caraş-Severin: După un sezon estival plin, comisarii de la protecţia consumatorului demarează controalele de sărbători
În perioada sezonului estival, comisarii de la protecţia consumatorului Caraş-Severin au desfăşurat tematici proprii de control privind modul de respectare a prevederilor legale la comercializarea produselor alimentare uşor perisabile în unităţile de comercializare cu amănuntul şi în unităţile de alimentaţie publică.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 26 octombrie 2024, 12:30
Care au fost rezultatele acestor controale şi ce au vizat spune comisarul Mirela Răchitan:
„Comisarii din cadrul instituției noastre au efectuat mai multe acțiuni de control în vederea verificării modului de respectare a prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea produselor uşor perisabile și prestarea serviciilor de alimentație publică. Acțiunea de control s-a desfășurat la 24 de operatori economici, fiind verificate unități de tip fast-food, restaurante, bufeturi, pizzerii, snackbar-uri, terase, patiserii și magazine alimentare din apropierea acestora.
Au fost urmărite, în principal, calitatea alimentelor, inclusiv a preparatelor culinare și a băuturilor comercializate. Aceste acțiuni de control s-au finalizat prin întocmirea a trei procese verbale de constatare și 21 de procese verbale de constatare-contravenție, prin care au fost aplicate un avertisment și 20 de amenzi contravenționale în cuantum total de 63.000 lei, fiind aplicată totodată și măsura de retragere din circuitul consumului uman a unor produse cu abateri în cantitate de 91 kg și valoare de 4.077 lei„.
Mirela Răchitan a mai subliniat că, în perioada imediat următoare vor fi demarate acţiunile de control ce vizează comercializarea produselor specifice anotimpului rece şi a sărbătorilor.