29 septembrie – Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz
Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz (International Day of the Deaf) este marcată, în 2024, la 29 septembrie, având ca obiective informarea populaţiei cu privire la problemele persoanelor fără auz şi promovarea drepturilor acestora.
Articol editat de Valentina Adam, 29 septembrie 2024, 09:16
Tema pentru 2024, „Înscrieţi-vă pentru drepturile limbajului semnelor” („Sign up for the Sign Language Rights”), este o provocare care are ca scop promovarea limbajului naţional al semnelor şi recunoaşterea acestuia ca fiind parte a lingvisticii vibrante şi diverse a ţărilor, potrivit wfdeaf.org/iwdeaf2024.
Prin Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz se sărbătoreşte şi bogata moştenire culturală a comunităţilor de surzi. Cultura surzilor implică comportamente, tradiţii, credinţe, valori, istorie, umor, artă.
Sărbătorită în fiecare an în ultima duminică a lunii septembrie, această zi încheie o săptămână de evenimente dedicate persoanelor cu deficienţe de auz, prin care se urmăreşte implicarea autorităţilor, politicienilor şi a publicului larg în vederea contribuirii la creşterea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale persoanelor cu dizabilităţi, prin informarea corectă despre problemele cu care se confruntă aceste persoane pentru a putea fi rezolvate. De asemenea, în cadrul manifestărilor sunt prezentate şi realizările persoanelor fără auz sau cu deficienţe de auz.
Asociația Națională a Surzilor din România oferă servicii pentru peste 20.000 de persoane cu deficiențe de auz profunde și severe. La nivel național sunt 36 de filiale teritoriale, a declarat pentru Radio Reșița, Bogdan Anicescu, directorul Asociației:
”Avem interacțiuni direct cu persoanele cu deficiențe de auz sau cu instituțiile care au o anumită relație cu aceste persoane oferind servicii foarte diversificate în primul rând cele de interpretare în limba semnelor, dar și de asistență socială, consiliere, sprijin în vederea identificării și integrării pe piața muncii, sprijin în obținerea altor drepturi financiare și sociale.”
În Banatul Montan există filiala teritorială Reșița din care fac parte în jur de 200 de persoane lipsite de auz.
Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz este o iniţiativă a Federaţiei Internaţionale a Surzilor şi a fost lansată pentru prima dată în 1958, la Roma, în Italia. De la sărbătorirea pe parcursul unei zile, evenimentele devenind tot mai numeroase, s-a decis celebrarea pe durata unei săptămâni şi a fost aleasă ultima săptămâna a lunii septembrie, pentru a marca şi primul congres de constituire a organizaţiei, care a avut loc în 1951.
Federaţia Mondială a Surzilor (World Federation of the Deaf – WFD) este una dintre cele mai vechi organizaţii internaţionale ale persoanelor cu dizabilităţi din lume, înfiinţată la Roma, la 23 septembrie 1951. La primul Congres Mondial au participat doar delegaţi din 25 de asociaţii naţionale ale surzilor. În prezent, împreună cu membrii săi, care reprezintă 135 de ţări, de pe cinci continente, lucrează pentru a asigura drepturi egale pentru 70 de milioane de surzi din întreaga lume. Federaţia colaborează cu Naţiunile Unite şi agenţiile sale de la sfârşitul anilor ’50, potrivit wfdeaf.org.