Mersul trenurilor este afectat pe ruta stațiunilor din sudul litoralului din cauza viiturilor, anunță CFR
Circulaţie feroviară pe linia CF Constanţa – Mangalia a fost afectată de viituri, anunţă ”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, precizând că precipitaţiile abundente au cauzat inundarea macazelor şi spălarea terasamentului.
Articol editat de Valentina Adam, 31 august 2024, 21:28
”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că ploile torenţiale de noaptea trecută de pe raza SRCF Constanţa au cauzat inundarea macazelor, spălarea terasamentului, apă peste ciuperca şinei, în mai multe puncte de pe linia CF Constanţa – Mangalia”, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă.
Pe parcursul zilei a fost necesară introducerea unor restricţii de viteză şi intervenţia personalului de specialitate al SRCF Constanţa în zonele afectate (Neptun, Costineşti, Eforie Sud, Eforie Nord), pentru curăţarea terasamentului şi completarea cu piatră spartă, fapt ce a condus la perturbaţii în circulaţia trenurilor de pe linia CF Constanţa – Mangalia.
Vor fi necesare lucrări în continuare pentru consolidarea terasamentului în părţile slăbite de viitură, precizează compania.â
Sursa foto: Apele Române