Ascultă Radio România Reșița Live

Reșița se situează pe primul loc în topul municipiilor cu aerul cel mai curat

Reşiţa, Galaţi şi Sfântu Gheorghe (jud. Covasna) sunt municipiile reşedinţă de judeţ cu cel mai curat aer, conform analizei CITY INDEX de Calitate a Aerului.

Reșița se situează pe primul loc în topul municipiilor cu aerul cel mai curat

Articol editat de Valentina Adam, 29 august 2024, 11:57

Indexul de Calitate a Aerului a agregat valorile monitorizate de Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNCMA) a Ministerului Mediului, pentru patru parametri: NO2 (Dioxid de Azot), NOx (Oxizi de Azot), PM10 (Particule în suspensie cu diametrul de 10 micrometri sau mai puţin), PM2.5 (Particule în suspensie cu diametrul de 2.5 micrometri sau mai puţin).

Principalele criterii pentru selectarea poluanţilor incluşi în index au fost impactul lor semnificativ asupra sănătăţii umane şi disponibilitatea unui număr suficient de date valide pentru cea mai mare parte a oraşelor monitorizate.

S-au luat în calcul valorile anuale ale celor patru parametri, publicate pe platforma calitateaer.ro, pentru staţiile situate în cele 41 oraşe reşedinţă de judeţ, pe perioada 2021-2023. Au fost incluse staţiile cu emisii de fond urban, de trafic şi industriale de pe teritoriul municipiilor, cu date anuale valide.

Conform datelor şi clasificărilor Ministerului Mediului, unele municipii, cu precădere oraşe mari, sunt încadrate într-un regim de gestionare 1 a calităţii aerului, ceea ce înseamnă că există depăşiri ale valorilor-limită stabilite de lege, la cel puţin un parametru din cei analizaţi.

Indexul de Calitate a Aerului a grupat într-o categorie specială oraşele încadrate în acest regim, cu o calitate a aerului mai slabă. Aici se situează Deva, Suceava, Piteşti, Braşov, Târgu Mureş, Constanţa, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Bucureşti, Ploieşti şi Iaşi. Regimul de gestionare 1 a calităţii aerului impune ca oraşele să elaboreze şi să implementeze un plan de calitate a aerului, pentru a atinge valorile limită / valorile-ţintă, se menţionează în comunicat.

„Indicele de Calitate a Aerului este unul dintre cei 18 indicatori evaluaţi în cadrul componentei Calitatea Locului din CITY INDEX. Alături de indicatori precum Indicele de Trafic Urban, Parcuri, Amprentă Verde Urbană, Condiţii Meteo, Proximitatea de Parcuri Naturale şi Naţionale, şi Proximitatea de Monumente şi Rezervaţii Naturale, contribuie la conturarea unei imagini de ansamblu asupra calităţii mediului urban în oraşele analizate. A fost o provocare să obţinem date consistente şi comparabile pentru toate staţiile de monitorizare incluse, pe aceleaşi intervale de timp. Din acest motiv, în definirea metodologiei şi în analiza rezultatelor, ne-am consultat cu experţi din Ministerul Mediului şi specialişti independenţi în calitatea aerului, pentru a ne asigura că informaţiile prezentate sunt corecte şi relevante.

Sperăm ca acest Index al Calităţii Aerului să fie un instrument util pentru rezidenţi şi potenţiali rezidenţi, ajutându-i să fie mai conştienţi de calitatea aerului din oraşele lor. De asemenea, indexul poate oferi administraţiilor locale o perspectivă comparativă, evidenţiind zonele unde sunt necesare îmbunătăţiri sau unde succesul în gestionarea calităţii aerului trebuie menţinut.”, a declarat Florian Filat, Director Executiv al Institutului pentru Oraşe Vizionare şi coordonator CITY INDEX.

„Calitatea aerului în oraşe este o problemă complexă, dar când ne uităm la sursele principale de poluare, două lucruri ies imediat în evidenţă: traficul şi arderea combustibililor fosili. Chiar datele din CITY INDEX arată clar că în oraşele mari şi aglomerate, unde traficul este intens şi apar des congestii – cum este de exemplu Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, calitatea aerului suferă cel mai mult. În plus, arderea combustibililor fosili pentru încălzirea rezidenţială sau producţia de energie, precum şi alte activităţi industriale, contribuie masiv la poluarea aerului. Pe lângă acestea, există şi factori conjuncturali. De exemplu, când un oraş trece printr-o perioadă de modernizare intensă a infrastructurii, cu multe lucrări de construcţie şi demolare, nivelurile de praf şi particule PM10 şi PM2.5 cresc considerabil. În oraşe precum Braşov, condiţiile topografice joacă, de asemenea, un rol esenţial. Aflat între munţi, în depresiunile care favorizează fenomenele de inversiune termică şi calm atmosferic Braşovul se confruntă cu dificultăţi mari în dispersarea poluanţilor, ceea ce duce la concentraţii ridicate aproape de sol.

Ce pot face oraşele pentru a-şi îmbunătăţi calitatea aerului?

Investiţii serioase în transportul public ecologic, infrastructură dedicată bicicletelor şi pietonilor, crearea de zone cu emisii reduse şi extinderea spaţiilor verzi urbane sunt doar câteva dintre măsuri. Este esenţial să plantăm mai mulţi copaci şi să încurajăm grădinăritul urban. În plus, perdelele de vegetaţie din jurul oraşelor pot juca un rol important, acţionând ca bariere naturale care filtrează poluanţii şi protejează comunităţile de efectele nocive ale acestora.

Este important ca rezidenţii să cunoască situaţia aerului pentru că şi ei pot contribui-de exemplu, dacă aleg să circule mai puţin cu maşina sau să folosească mijloace de transport ecologice. În acelaşi timp, trebuie să reglementăm emisiile industriale, să asigurăm o bună salubritate a străzilor, să asigurăm o bună gestiune a şantierelor de construcţii astfel încât activităţile generatorare particule PM10 şi PM2.5 (săpaturi, demolări, etc.) să nu aibă loc în conditii meteo defavorabile dispersiei poluanţilor (inversiune termică, calm atmosferic), să îmbunătaţim eficenţa termică a clădirilor, şi să limităm arderea combustibililor fosili pentru încălzire.

Nu este suficientă o singură măsură, ci avem nevoie de un set de acţiuni concertate şi implementate pe termen lung, cu consecvenţă, pentru a face o diferenţă reală.”, a spus Alin Deneanu, expert de calitatea aerului, se precizează în comunicat.

Foto Primăria Reșița

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:00

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte

Învierea Domnului: Tradiții și obiceiuri românești cu semnificații puternice Învierea Domnului, cunoscută drept cea mai importantă...

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte
DSP Caraș-Severin asigură permanență de Paște: SAJ şi toate spitalele au liniile de gardă pregătite
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 16:55

DSP Caraș-Severin asigură permanență de Paște: SAJ şi toate spitalele au liniile de gardă pregătite

Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin asigură permanenţă pe perioada sărbătorilor, astfel încât toţi cetăţenii care se...

DSP Caraș-Severin asigură permanență de Paște: SAJ şi toate spitalele au liniile de gardă pregătite
Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 13:00

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului

Moldova Nouă modernizează centrul orașului cu 5 milioane de euro: 11 spații publice vor fi transformate prin fonduri europene. Un amplu proiect...

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 08:00

86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin

86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin. Majoritatea sunt disponibile în municipiile Reşiţa şi Caransebeş. Agenția Județeană...

86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 16:25

Fundația Humanitas Pro Deo Reșița, beneficiară a programului național „Dăm Click pe România 2024″​

În cadrul celei de-a doua etape a ediției 2024 a programului „Dăm Click pe România”, Asociația Ateliere Fără Frontiere a donat...

Fundația Humanitas Pro Deo Reșița, beneficiară a programului național „Dăm Click pe România 2024″​
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:42

​A început numărătoarea inversă pentru Timotion 11: înscrierile se încheie pe 28 aprilie

Cea de-a 11-a ediție a Timotion, cel mai mare eveniment sportiv și filantropic din vestul României, se apropie cu pași repezi. Evenimentul este...

​A început numărătoarea inversă pentru Timotion 11: înscrierile se încheie pe 28 aprilie
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:32

Recomandările medicilor pentru Sărbători Pascale fără probleme de sănătate

Institutul Național de Sănătate Publică: „Moderația este cheia sănătății!” – ce trebuie să știm despre alimentație, mișcare și...

Recomandările medicilor pentru Sărbători Pascale fără probleme de sănătate
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:00

Vreme instabilă în vestul țării: averse, descărcări electrice și vânt puternic în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică privind instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate,...

Vreme instabilă în vestul țării: averse, descărcări electrice și vânt puternic în următoarele ore