Accident feroviar în zona Gării Orșova
Un accident feroviar ca avut loc în urmă cu puțin timp în zona Gării Orșova, unde un autoturism a fost lovit de un tren.
Articol editat de Valentina Adam, 6 august 2024, 12:03
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, dotate cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunși la locul incidentului, pompierii au deblocat șoferul rămas încarcerat în autoturismul avariat. În urma intervenției, victima a fost extrasă și predată echipajului medical, fiind conștientă și cooperantă. Conform primelor informații, șoferul va fi transportat la Unitatea de Primire Urgențe pentru investigații medicale amănunțite.
Pentru a preveni eventualele riscuri, pompierii au luat măsuri de siguranță și au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul accidentului.
Trenul care circula pe ruta Arad-București și a fost implicat în eveniment își va continua deplasarea după ce locomotiva avariată va fi înlocuită.