Şeful Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin, plasat sub control judiciar
Vali Mitruș, la data arestării, șef al Biroului pentru imigrări Imigrărilor Caraș-Severin, a fost plasat sub control judiciar după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, conform Tribunalului Caraș-Severin.
Articol editat de Valentina Adam, 31 iulie 2024, 14:20
În baza dispoziţiilor art.362 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin.1, 2 şi 4 Cod procedură penală, art. 242 alin.2 Cod procedură penală, art. 202 alin.4 lit. b Cod procedură penală, art. 211 şi următoarele Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu (măsură dispusă prin încheierea penală nr. 77/CO/DL din 5 iulie 2024, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, în dosar nr. 3525/30/2024), cu măsura controlului judiciar faţă de inculpatul MITRUŞ VALI, cu privire la care instanţa a fost sesizată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în data de 24.07.2024, în dosarul nr. 94/18/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, şi complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, pe o durată de 60 zile, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, se arată în pronunțarea Tribunalului Caraș-Severin, publicată marți, 30 iulie.
În sarcina celor 4 inculpați a fost reținută comiterea unor infracțiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu,acces ilegal la un sistem informatic, comise în formă simplă și continuată, forma participației penale fiind autoratul, complicitatea și instigarea.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În prezenta cauză se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea în careangajați ai Biroul pentru Imigrări al Județului Caraș Severin ar fi încălcat, în schimbul unor sume de bani,dispozițiile legale prevăzute, atât în legislația primară pe linie de migrație, cât și în normele metodologice stabilite pe linie de muncă, în legătură cu admisia, șederea și dreptul la muncă al cetățenilor străini pe teritoriul României.
”Concret, în perioada 2022 – 2023, direct sau prin intermediar, inculpații MitrușVali și Huniadi Andrei Cătălin, cu ajutorul colegului lor, Oncica Cristian-Arthur, ar fi primit de la mai mulți oameni de afaceri, printre care și inculpatul P.C.S., implicați în migrația ilegală, sume de bani cuprinse între 2.100 lei și 22.000 euro și alte foloase necuvenite, pentru emiterea avizelor de muncă și prelungirea nelegală a dreptului de ședere în România în cazul a peste 1.137 cetățeni străini (majoritatea din Pakistan și Bangladesh (peste 80% ), dar și din Sri Lanka, India, Nepal și Sudan).
După emiterea avizelor de muncă, o parte dintre cetățenii străini, care ar fi intrat în țară,ar fi fost preluați de reprezentanții societăților pentru care ar fi fost eliberate documentele respective, cazați fără forme legale în diferite locații și plasați în mod nelegal pentru a munci la alte societăți. Ceilalți ar fi fost preluați direct de persoane care ar fi făcut parte din rețelele de traficanți de migranți și călăuziți spre state din Vestul Europei, trecând ilegal frontiera de stat a României,” se arăta în comunicatul transmis de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara.
Foto captură video Pagina de Timiș/Facebook