Guvernul lansează campania „Calificăm România în Programul Visa Waiver”
Premierul Marcel Ciolacu a făcut joi, 18 iulie, un apel către români să își reînnoiască vizele pentru Statele Unite, anunțând, de asemenea, că Guvernul lansează o campanie care se va derula sub numele „Calificăm România în Programul Visa Waiver”.
Articol editat de Valentina Adam, 18 iulie 2024, 18:12
„Lansăm și campania <Calificăm România> și ne propunem, printr-o analogie cu fotbalul, să calificăm Romania în programul Visa Waiver, având destinația să călătorim în Statele Unite fără viză! Exista o oportunitate uriașă, valabilă doar până pe 30 septembrie”, a transmis Marcel Ciolacu.
Șeful Guvernului a rugat „toți cetățenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 și cei care au avut o astfel de viză trebuie să aplice pentru reînnoirea vizei”.
„Așa vom atinge acea rată de refuz de maxim de 3% și sunt convins că, mobilizând cât mai mulți români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a subliniat Ciolacu.
România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver, a declarat recent ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.
„Suntem pe ultima sută de metri, adică până la sfârşitul anului fiscal american, care se termină la 1 octombrie anul acesta, suntem convinşi că va fi îndeplinit criteriul de a fi sub 3% rată de respingere din toate aplicaţiile cetăţenilor români pentru vize în SUA. Ambasada Statelor Unite a acordat anul acesta un număr uriaş de vize, cred că se vor apropia de 50.000, poate 60.000. Sunt foarte multe aplicaţii venite şi din mediul privat şi din mediul guvernamental şi credem că este o şansă foarte bună. Anul trecut fiscal, care s-a încheiat la 1 octombrie 2023, am fost la o rată de respingere de peste 8%, deci putem să fim anul acesta sub 3%„, a declarat ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.
Ambasadorul a precizat că România mai are o serie de măsuri de securitate de îndeplinit, asumate de Guvern şi Parlament, iar apoi am putea primi statutul de membru programul Visa Waiver.