„Dansul Harpei” – un concert magic organizat în premieră în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului
V-ați imaginat vreodată un concert de harpă în mijlocul naturii, într-o poiană liniștită, înconjurată de copaci înalți și flori sălbatice dintr-un Parc Național? Pe 19 iulie, de la ora 19:00, iubitorii de natură și muzică sunt invitați la „Dansul Harpei” în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului din Caraş-Severin.
Articol editat de Valentina Adam, 17 iulie 2024, 13:17 / actualizat: 17 iulie 2024, 14:26
Un spectacol unic
Concertul „Dansul Harpei” organizat în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului, mai exact pe raza comunei Carașova la Cetatea Carașului, este o experiență unică care combină muzica delicată a harpei cu frumusețea naturală a locului.
Concertul va fi susținut de talentata harpista Rozalia Pataki din Bocşa, acompaniată de Ancuța Dorohoi la dans. Publicul va avea ocazia de a asculta o varietate de melodii, de la piese clasice la compoziții moderne, într-un cadru natural de o frumusețe excepțională.
Cum pot ajunge spectatorii în locaţia propusă de organizatorii evenimentului, aflăm de la directorul administraţiei ariei protejate din Caraş-Severin, ing. Nicolae Ifca:
„Cei interesați de acest eveniment și cei care vor să vină va trebui să se oprească la intersecția DN58 spre localitatea Iabalcea de unde pornește traseul turistic triunghi roșu: Crucea Iabalcei – Cetatea Carașului sau Turcului cum i se mai spune și continuă până în Prolas, deci trebuie să parcurgem pe jos aproximativ un kilometru, cam 15 minute de mers pe jos, în funcție de constituţia fizică a fiecăruia.
Conceptul va fi la intrarea în cetate, acolo avem amenajat un punct de belvedere și acolo se va ține acest eveniment care are loc pentru prima dată. Am încercat cumva să legăm și această latură culturală și probabil că dacă va avea succes, acest eveniment, vom face o tradiție din el și probabil că și în alte locații; acum am ales această locație pentru că este o privelişte minunată. În spate sunt Cheile Carașului.
Repet că în locaţie nu se poate ajunge cu niciun mijloc de transport ci doar pe picioare. Mașina trebuie lăsată la intersecția DN58 spre Iabalcea și de acolo pornim pe traseul turistic triunghi roşu. Vor fi ghizi prezenți acolo care vor ghida oamenii, vor fi rangerii administrației care vor îndruma și vor ghida turiștii care, nu trebuie să vină toţi grămadă la evenimentul care va fi în jur de ora 19.00. De preferat este că în jurul orei 18.15 – 18.20, cei interesaţi să ajungă la intersecția cu Iabalcea, unde lasă maşinile şi de acolo pe jos spre Cetatea Caraşului sau a Turcului cum i se mai spune„.
Parcul Național Semenic – Cheile Carașului este o arie protejată de interes naţional de peste 356 de km pătraţi, situată în partea sud-vestică a României, pe teritoriul județului Caraș-Severin, vizitată anual de mii de turişti din ţară şi de peste hotare pentru obiectivele de floră, faună şi relief pe care le găzduieşte.
Sursa: https://pnscc.ro/ro/ © pnscc.ro