Se modifică procedura comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției
Se modifică procedura comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, în cazul refuzului de primire a documentului din partea contravenientului.
Articol editat de Casandra Silitra, 6 iulie 2024, 13:37
În cazul în care contravenientul refuză primirea procesului-verbal, deși este prezent la încheierea acestuia, polițistul poate înregistra refuzul prin mijloace audio-video din dotare. Înregistrarea acestui refuz va fi menționată în documentul de constatare. În acest fel, procedura de comunicare a procesului-verbal se consideră îndeplinită pe loc.
Această modificare aduce cu sine eliminarea obligației unității din care face parte agentul constatator de a comunica la domiciliul contravenientului un exemplar al procesului-verbal. În schimb, contravenientul va trebui să solicite o copie a documentului, dacă dorește să o obțină ulterior.
Se modifică procedura comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, în cazul refuzului de primire a documentului din partea contravenientului.
„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin sunt zilnic la datorie. Aceştia asigura un climat corespunzător de ordine și siguranță publică, iar polițiștii rutieri acționează pentru supravegherea și dirijarea traficului rutier pe drumurile publice din județ și pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Recomandăm tuturor participanţilor la trafic să manifeste prudenţă, să respecte regulile de circulaţie, indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic. De asemenea, să nu consume alcool sau substanţe psihoactive dacă urmează să conducă vehicule,” transmit reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.