Ioan Popa: „PNL Caraș-Severin a intrat în alegerile locale cu frâna de mână trasă”!
În ședința Biroului Politic Național de la Brașov, liberalii au făcut analiza procentajelor obținute în alegerile locale. Vicepreședintele PNL Caraș-Severin, Ioan Popa a atras atenția că în Banatul Montan s-a pierdut mult teren în fața social-democraților. În emisiunea „Banatul în direct”, edilul Reșiței a spus că este extrem de rușinos ceea ce s-a întâmplat.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 18 iunie 2024, 16:36
„Zilele următoare voi avea o altă întâlnire cu Biroul Național și vreau să duc situațiile detaliate, să ne uităm cu minuțiozitate pe fiecare rezultat și să vedem ce s-a întâmplat. Personal am identificat vinovații, dar las la latitudinea BPN să confirme sau să infirme ceea ce voi spune în ședința următoare”.
Ioan Popa a mai spus că „este rușinos” că s-au pierdut funcțiile de primar în Băile Herculane și Moldova Nouă și că liberalii au obținut doar 12 mandate de consilieri județeni.
La analiza personală, Ioan Popa a ieșit foarte bine. El a câștigat Primăria Reșița cu un procent de peste 72%, fiind al doilea cel mai bun scor din țară.