Sabin Dorohoi, în exclusivitate, povestea din spatele filmului Clara

Regizorul bănățean Sabin Dorohoi, prietenul Radio România Reșița, ne mărturisește în exclusivitate întreaga poveste a ultimului său film, „Clara” ce a obţinut la Hollywood premiul „Cinema fără frontiere”, după ce premiera mondială a avut loc în noiembrie 2023 la festivalul de la Cottbus, unde pelicula a obținut premiul publicului.

Articol editat de Anca Bălălău, 7 iunie 2024, 12:52 / actualizat: 8 iunie 2024, 17:02

’’In contextul in care filmul „Clara” va fi prezentat pentru prima data in Romania, in cadrul festivalului Ceau Cinema din Timisoara, la mijlocul lunii iulie, as vrea sa prezint echipa din spatele acestui proiect foarte elaborat. Este pentru prima data cand vorbesc despre profesionistii din spatele „Clarei”. Exceptand postarile din social media unde prezint toți membrii echipei atunci cand mai anuntam o selectie in diverse festivaluri, nu am mai descris pana acum mai in detaliu ce presupun unele funcții de pe generic. Filmul este mai presus de orice o munca de echipa. Sigur, nu am cum sa va spun despre fiecare membru, pentru ca sunt cateva sute de oameni care au tras tare ca acest proiect sa existe, dar as vrea sa va povestesc cate putin despre sefii de departamente. Realizarea unui film presupune mai multe meserii diferite, coordonate de un sef de departament si in fiecare grup lucreaza mai multi oameni, in functie de dimensiunea proiectului.

În primul rand, pentru a realiza un film, e nevoie de un scenariu. Acesta a fost scris de Ruxandra Ghitescu. Pe Ruxandra am cunoscut-o in urma cu multi, multi ani, undeva prin 2015-2016, daca nu chiar mai demult.

In paralel cu construcția scenariului se pregătește producția filmului. Adică se lucrează la strângerea finanțării și organizarea lucrurilor pentru etapa filmarii proiectului. E un proces care durează foarte mult. Persoanele cheie care au coordonat producția, adică producătorii filmului, sunt Daniel Burlac din România, Daniel Ehrenberg din Germania și Viorel Chesaru tot din România. Cu Dan Burlac m-am cunoscut acum peste 10 ani, cand prezentam scurtmetrajul „Calea Dunarii” la diverse festivaluri internaționale. A intrat în proiect încă de la început, cu mulți, mulți ani în urmă și treptat am construit strategia de finanțare, organizare și ulterior distribuție a filmului. În 2019 am fost împreună la piața de co-producție de film de la Festivalul din Tallinn, Estonia, unde l-am cunoscut pe co-producatorul nostru German, Daniel Ehrenberg. A fost o chimie instantă. Ne-am dat seama că vrem să spunem această poveste împreună dar pandemia ne-a pus planurile in asteptare… Prin 2021 am reluat legatura și Daniel Ehrenberg a început să caute finanțare din Germania. Astfel, s-au alăturat proiectului și televiziunile ZDF și ARTE. În paralel, alături de Dan Burlac am început să căutăm locurile de filmare, elementele de decor și mai ales echipa (actori, tehnicieni, sefii de departamente, etc.)! Dan lucrează de zeci de ani în industrie și având o experiență foarte mare, m-a ghidat în tot acest proces elaborat și complicat, unde regizorul trebuie să participe la fiecare pas. Îi sunt foarte recunoscător pentru răbdare și pentru tot. Tin minte ca de-a lungul acestor ani de pregatire, am mai lucrat si la alte proiecte impreuna, si tot timpul reveneam cumva la „Clara”, sa vedem in ce stadiu este si ce pasi urmeaza sa facem. Avand experienta a zeci de proiecte in spate, Dan a trecut de multe ori prin toate aceste procese si ma atentiona de fiecare data sa nu uit ceva, sau sa fiu atent la anumite detalii la care nici nu m-as fi gandit! A fost un proces care a durat ani de zile. În paralel cu scrierea scenariului. Tot ca și co-producător din România este și Viorel Chesaru, care a coordonat toată parte dificilă de post-producție: montaj, sunet, efecte vizuale, prelucrarea culorilor, masterizarea, livrabilele pentru festivaluri, televiziuni, cinematografe, etc.

Un alt departament cheie al unui film, e distributia. Actorii. Sau, cum se numeste in engleza, Cast-ul filmului. Actrita principala e Olga Torok, de la teatrul German de Stat din Timisoara. Cu Olga m-am cunoscut la inceputul lui 2017, cand lucram la scurtmetrajul „Sarbatoritul”. Era un proiect gandit ca un fel de trailer de productie pentru viitorul film „Clara”, dar care a devenit un scurtmetraj in sine. Intentia cu acel proiect era sa avem un material pe care sa-l prezentam viitorilor co-producatori pentru a-i atrage sa se alature in proiectul filmului „Clara”. Totodata prin acel scurtmetraj cautam sa stabilesc si actrita principala care sa o interpreteze pe Clara, care imi doream sa intre in proiect cat mai repede, sa se familiarizeze din timp cu povestea, cu scenariul, atmosfera si mediul viitorului film de lungmetraj. Lucru care s-a si intamplat, pentru ca Olga ne-a fost alaturi inca din etapele preliminare de scriere a scenariului, a vazut cum a evoluat intreaga poveste si Ruxandra, scenarista noastra, a stiut inca de la inceput cine va interpreta rolul Clarei. Abia dupa 5 ani de la momentul filmarii scurtmetrajului, adica abia in primavara lui 2022 ajungeam sa si filmam efectiv „Clara” – filmul de lungmetraj pentru care ne pregatisem atata amar de vreme. Ca un fapt divers, in tot acest timp am facut asa multe repetitii si discutii pe poveste, incat la filmare actorii (mai ales Olga) au fost atat de familiari cu ce urma sa facem, incat am finalizat cu 2 zile mai devreme fata de planul calendaristic initial. Adica lucrurile au mers mai repede in filmarea efectiva, pentru ca toata lumea stia deja de mult, exact ce are de facut. Alături de Olga Torok, in film il vom vedea si pe Ovidiu Crisan in rolul lui Nicolae, tatal Clarei. Ovidiu e din Cluj si a venit cu mare drag in proiect. E un om minunat: bland, intelegator, rabdator si foarte calm. Exact ce era nevoie pentru rolul lui Nicolae, care e un tata intelegator pentru Clara si un bunic simpatic pentru Ionut (fiul Clarei). Alături de cei doi actori adulți, copiii din film sunt interpretati de Luca Puia, in rolul lui Ionut (fiul Clarei din Romania) si Elina Leitl, in rolul Johanei, fetita din Germania de care are grija Clara. Luca, cel care l-a interpretat pe Ionut, este el insusi copil de actor, fiind fiul actritei Mirela Puia de la teatrul national din Timisoara. Ca o poveste din spatele camerei, pe Luca l-am cunoscut pur accidental. Initial am fost sa inregistrez o proba cu mama lui, cu Mirela. Dar cand l-am vazut si mi-am dat seama ca are exact varsta care o cautam pentru personajul Ionut, l-am intrebat daca vrea sa dea si el o proba. Asa ca, cat timp inregistram proba cu Mirela, el s-a dus in camera lui si a invatat repede textul pentru proba si a venit sa inregistram. Cand a inceput sa interpreteze, am ramas uluit! Am stiut sigur va fi finalist pentru rolul lui Ionut. Luca e foarte talentat!

In roluri secundare vom vedea foarte multi actori din Banat. In ordinea aparitiei in film sunt: Mădălina Ghițescu-Petre din Timișoara în rolul Lenutei, Ida Jarcsek-Gaza tot din Timisoara în rolul lui Edith (bunica fetitei din Germania), David Rott din Germania în rolul tatalui fetitei, Dan Mirea din Resita in rolul soferului autobuzului cu care vine Clara in Romania, Paula Maria Frunzetti din Timișoara interpreteaza o mama in doliu a carui copil s-a sinucis cat ea lucra in strainatate, Ioan Codrea tot din Timișoara il intrepreteaza pe Fane – soferul care o duce pe Clara la spital, Camelia Ghinea din Resita in rolul asistentei de la spital, Andrea Tokai din Timisoara in rolul doctoritei, Silvia Torok (sora Olgai Torok) interpreteaza o rezidenta, Claudia Ieremia din Timisoara e in rolul unei asistente sociale de la protectia copilului care ameninta ca il va lua pe Ionut daca se mai intampla un eveniment similar cu cel petrecut in film, Ana Maria Cojocaru din Timisoara interpreteaza o directoare de scoala de sat unde Clara merge sa ceara de lucru, Attila Kiss tot din Timisoara interpreteaza pe Bogdan – fostul sot al Clarei si Ileana Carmen Caprariu-Nemecsek din Lugoj interpreteaza o inspectoare scolara.

Urmatorul departament al filmului este imaginea. Unde Lulu de Hillerin este coordonatorul principal. Functia lui e numita director de imagine si el este cel care conduce echipa de camera, electrica (adica tot ce inseamna lumini) si grip (adica angrenajele de miscare a camerei). Cu Lulu ma stiu de peste 15 ani si a fost practic primul om in proiectul „Clara”. Alaturi de el am construit insasi ideea acestui proiect, inainte ca ea sa plece in lume. In toamna lui 2012, ne-am decis noi sa facem un prim scurtmetraj impreuna, pe tema migratiei Romanilor. Am gasit o poveste reala, care m-a emotionat profund, despre un baietel din nordul Romaniei care s-a sinucis de dorul mamei plecate sa lucreze dincolo. Zdruncinat de acest caz, am inceput sa scriu povestea scurtmetrajului „Calea Dunarii”, care inca de la acea vreme speram sa devina un film de lungmetraj la un moment dat. Dar un lungmetraj fiind mult prea complex, nu aveam cum sa-l facem si ne-am propus in prima etapa sa facem o versiune scurta a povestii. Si eu si Lulu, stiam deja un loc „magic” care urma sa joace un rol cheie in film: Cazanele Dunarii. Acolo mai filmasem un proiect impreuna si cunosteam bie zona. Asa ca acel scenariu de scurtmetraj l-am gandit cu Lulu in asa fel incat sa se invarta in jurul Cazanelor. Ulterior, de-a lungul intregii dezvoltari a filmului de lungmetraj, Lulu mi-a fost alaturi tot timpul. M-a batut pe umar cand esuam si am esuat foarte mult in privinta gasirii finantarii, ma incuraja cand se arata ceva la orizont. Practic el a fost omul care m-a impins de la spate tot timpul ca acest proiect sa se intample. Odata ce lucrurile s-au concretizat si am stiut ca vom incepe, in sfarsit, filmarile, atunci au urmat o serie de „sedinte” foarte faine la el acasa, in subsol. Creearea conceputlui de imagine al filmului. Cum anume vrem sa spunem povestea Clarei din punct de vedere al imaginii. Acolo, in acel subsol, s-a nascut ideea ca partea de Germania va fi mai colorata si partea din Romania va fi mai desaturata. Lulu a venit cu o idee nastrusnica si foarte dificila de implementat: Clara apare in toate imaginile din film si de fiecare data cand apare in Germania este in stanga iar in Romania este in dreapta. Si in clipa in care decide sa se reintoarca in Germania trece din nou pe partea stanga a cadrului. Asta pentru ca din punct de vedere al compozitiei imaginii, privind de la Stanga la dreapta, privesti spre viitor si esti mai optimist, pe cand de la dreapta la stanga privesti spre trecut si esti mai pesimist. Implementare acestui concept a fost insa foarte dificila. Pentru ca de multe ori spatiile stranse si mici nu permiteau aparatului de filmat sa fie plasat in asa fel incat personajul sa fie in partea dorita. A fost o provocare permanenta, dar datorita organzarii si vitezei de actiune a lui Lulu a fost posibil. Pentru un spectator obisnuit e aproape insesizabil acest concept, dar daca privesti filmul cu mare atentie, se vede aceasta pozitionare a personajului.

Un alt departament al filmului este Scenografia, adică decorurile și recuzita din film. Un departament coordonat de Anca Miron si Sonia Constantinescu. Anca si Sonia au creat o lume unica a Clarei in aceasta privinta, cu ce au avut la indemana si cu posibilitati limitate. Au facut efectiv minuni! Una din marile provocari este ca trebuia sa ne descurcam in mare parte cu ce era la fata locului, in casele unde filmam, fara sa avem posibilitatea financiara de a cumpara sau a inchiria prea multe elemente de mobilier sau recuzita. Asa ca pentru Sonia si Anca a fost o provocare sa creeze acest univers al filmului. Cele doua mari spatii principale au fost casa Clarei din Romania si casa din Germania. Casa natala a Clarei a fost in casa bunicilor mei de la Bocsa, unde am copilarit. Aici Anca si Sonia au construit o lume fantastica. In acelasi timp reala si totodata de poveste. Cand am intrat prima data in decor nu imi venea sa cred ce frumos e. Nu mai recunosteam casa bunicilor. Pe de alta parte, casa din Germania a fost la Valiug, unde marea provocare a fost sa aducem un pian, o canapea mai sofisticata, o masa de sticla si alte piese de mobilier. Tin minte ca pianul a tot fost mutat din casa, afara si inapoi pana s-a organizat totul. Si ca sa muti un pian de colo colo e treaba grea si trebuie multi oameni! Au fost multe provocari acolo, dar Anca si Sonia au creat din nou un univers minunat.

Sunetul este un alt departament al unui film. Acesta se imparte pe doua etape, fiecare cu specialistii sai: pe de o parte este captarea acestuia, lucru de care s-au ocupat Claudiu Mărginean la mixerul de sunet si Ionuț Mătușa ca operator de boom (boom-ul este un microfon special, unidirectional, care capteaza foarte precis dialogurile din film). Iar a doua etapa este post-productia sunetului, coordonata de Alin Zăbrăuțeanu, meserie numită Sound Design & Re-recording mixer. Alin a prelucrat sunetul original, captat la filmare și ulterior a adaugat si completat universul sonor cu tot felul de sunete, care completează și amplifică povestea. De exemplu, în timpul unui dialog tensionat, Alin a adaugat picurat de apa, ca si cum chiuveta din bucatarie ar picura, amplificand astfel tensiunea scenei. Sau de-a lungul tuturor secvențelor din casa Clarei, bunicul asculta la radio muzica populara. Un element sonor care spune multe despre personaj. Sigur, sunt doar cateva exemple din ceea ce presupune sunetul „Clarei”. Insa concluzia e ca se lucreaza enorm la aceste detalii de care publicul nu stie si in film par normale si naturale. Insa nimic nu e intamplator in film. Totul are o justificare.
.
Montajul este o alta etapa importanta a filmului si tine de marele departament al post-productiei. De editarea „Clarei” s-a ocupat Mircea Lacatus. Pe Mircea il stiu poate de peste 10 ani, dar cumva nu am avut ocazia sa ne intersectam profesional. Ne-am tot vazut in diverse circumstante cu varii ocazii, discutam diverse subiecte de la film la filosofie si mai ales la istorie (care ne pasioneaza pe amandoi), stiam ce face si el stia ce fac eu, dar tot nu se ivea momentul sa lucram impreuna. Ei bine, dupa ani de intersectari, in sfarsit momentul colaborarii a sosit cu un proiect foarte important pentru mine: primul meu lungmetraj artistic. Dincolo de pasiunea pentru film, cu Mircea am si alte hoby-uri comune, cum e mersul pe munte sau meticulozitatea inginereasca. In aceasta privinta chiar ne potrivim foarte bine. Mircea e foarte organizat, in cele mai mici detalii. A lucrat la multe documentare istorice, cu foarte multe materiale de arhiva si informatii pe care trebuia sa le organizeze si sa le structureze cat mai coerent si eficient, lucru care a ajutat enorm la filmul nostru, pentru ca am fost pe ceeasi lungime de unda in privinta organizarii. Mai intai a construit scheletul pentru fiecare scena a filmului, apoi a ales dublele cele mai bune si ulterior a asamblat o prima varianta a filmului. Initial „Clara” era cu vreo 20 de minute mai lung decat este acum, dar e normal la un film sa se taie anumite scene. Totul tine de ritm si felul in care curge filmul. E dureros sa renunti la anumite scene, dar iti dai seama ca e necesar si accepti.

Tot de marele departament al post-productiei tine si muzica. La fel ca la multe din documentarele mele recente, compozitorul cu care am lucrat este Eduard Dabrowski. Cu Edi lucrez de multi ani, il stiu de cand era student si sunt absolut convins ca are ceva sambure de genialitate. Nu stiu de unde si nu stiu cum, reuseste de fiecare data sa inventeze niste teme muzicale superbe. In cazul „Clarei” munca lui a durat mai mult decat la proiectele anterioare. Daca la documentare eram obisnuiti sa lucram intr-un fel, lucrurile s-au schimbat foarte mult la filmul de fictiune. E un proces mult mai complicat si unde sunt mai multe parti decizionale. Un lucru fain e ca amandoi suntem pasionati de muzica folclorica, Edi luandu-si de multe ori inspiratia din folclor (de exemplu la proiectele din seria docmentarelor „Banatul Montan” se simte clar aceasta influenta). La un moment dat a fost si in cazul „Clarei” o varianta in aceasta directie folclorica, dar nu a functionat in film. Edi inventase o doina, cantata cu voce murmurata de femeie. Au fost multe, multe incercari. Cred ca vreo 8-9 variante de muzica, pana s-a ajuns la forma finala. E un proces foarte laborios… Cumva am suferit ca acea tema folclorica nu s-a potrivit. A facut locul uneia mai tensionate, mai apasatoare, dar mult mai potrivita pentru povestea filmului. Insa acea tema folclorica, care mie mi-a placut mult, l-am rugat sa o tina minte, ca poate o folosim la un alt proiect viitor.

Un alt departament al filmului sunt Costumele. Sefii de departament sunt designerii de costume, acestea fiind Lumi Mihai din Romania si Sybille Gänßlen – Zeit din Germania. Lumi (sau Luminita, dar toti ii spunem Lumi si asa e si numele de artist) s-a ocupat de costumele personajelor din Romania iar Sybille de cele le personajelor din Germania. La fel ca si in privinta decorului si saturatiei imaginii si costumele au urmarit creearea unei discrepante dintre cele doua tari, dintre Romania si Germania, Est si Vest. Daca in Germania vedem mai multe pete de culoare, in Romania costumele sunt cenusii si cu putine culori. Ele reflecta starea personajului si faptul ca pentru Clara confortul se regaseste in Germania iar Romania este un loc plin de lipsuri. Ce e interesant e ca in urma filmului, Lumi a avut mai multe colaborari la Resita, unde am filmat „Clara”. Ea a organizat diverse evenimente artistice in oras, alaturi de Mugur Grosu, care si Mugur a fost in echipa de costume a „Clarei”.

Alaturi de costume si scenografie, un alt departament de creatie al filmului este machiajul si coafurile, departamente coordonate de Marius Schiell la coafuri / păr și Elena Diana Zăstran la machiaj. Amandoi sut banateni. Marius e din Timisoara si Elena Diana e din Resita. Cu Marius am colaborat prima data chiar la scurtmetrajul „Calea Dunarii” in urma cu 11 ani, film care de altfel sta la baza „Clarei” si a fost firesc sa continuam lucru impreuna. Iar pe Elena Diana o stiu de multi ani, cred ca prima data am lucrat impreuna la scurtmetrajul „Sarbatoritul”, care de asemenea face parte din lungul drum de creatie al Clarei.

Nu in ultimul rand, un departament care face parte din productia filmului dar de multe ori este considerat ca fiind o subdiviziune a acestuia, este cel al „Locatiilor de Filmare”. Iar locurile unde am filmat pentru Clara au fost nu doar numeroase, ci si foarte variate: La Dubova, pe malul Dunarii, am filmat gradina casei Clarei, drumurile cu masina pe clisura și statia de autobuz unde ajunge Clara in Romania si de unde pleaca spre Germania. La Valiug am filmat casa din Germania, unde Clara are grija de micuta Johana. In orasul Ulm din landul Baden Wurttenberg al Germaniei am filmat pe strazi si pe malul Dunarii, pentru a arata locul unde se desfasoara actiunea in Germania. Din Resita vedem in film universalul vechi unde are loc o cearta si o impacare dintre Clara si baiatul ei, Magazinul Gradimex de unde Clara cumpara jucarii, Casa Corpului Didactic care joaca rolul de inspectorat scolar in film si unde Clara merge sa caute de lucru și tot în orasul de pe Bârzava – Reschitza Pub joaca rolul de restaurant german unde lucreaza prietena Clarei. La Secu, langa Resita, am filmat scoala unde a lucrat Clara si unde invata Ionut, spitalul unde Clara se intalneste cu Ionut cand revine acasa si magazinul din sat de unde cumpara cadouri pentru baiat. La Moniom al filmat statia de autocare din Germania, la Bocsa Vasiova a fost Casa Clarei si in cartierul Neuwerk am filmat pe o straduta.

Iata ca la un film lucreaza foarte, foarte multi oameni. Bine inteles, acum am vorbit doar pe cei care au coordonat departamentele principale, insa „Clara” este rezultatul muncii unui grup de cateva sute de oameni. Doar datorita lor acest proiect a vazut lumina zilei si a putut ajunge la public.’’

Sabin Dorohoi este unul dintre mesagerii Banatului de Munte căruia îi promovează frumuseţea, istoria şi oamenii prin toate filmele sale, dar şi un mesager al românismului şi al eternităţii acestor locuri mioritice.
Modest, întotdeauna altruist şi deschis provocărilor, artistul nostru este îndrăgit de cei care ajung să-l cunoască, devenind respectat pentru talentul şi prietenia de care dă dovadă în orice împrejurare.