Premierul Marcel Ciolacu în vizită de lucru în Caraş-Severin
Primul ministru al României, Marcel Ciolacu, a fost prezent vineri, 24 mai într-o vizită oficială în Caraş-Severin.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 26 mai 2024, 20:00 / actualizat: 27 mai 2024, 12:45
La Reşiţa acesta a vizitat cea mai veche Uzină Constructoare de Maşini din ţară, UCMH, preluată recent de Hidroelectrica şi cu conducerea societăţii a pus la punct viitorul acesteia:
„Nu cred că există o mândrie mai mare pentru un prim ministru decât să vină în cea mai veche unitate industrială cu un istoric de 250 de ani, în care în acest moment avem şi stabilitate şi putem vorbi despre un viitor. Atâţia zeci de ani s-a bătut pasul pe loc şi s-a dovedit că, capitalul românesc salvează o fabrică şi nu că o salvează pentru un an – doi, nu că o va tăia la fier vechi ci o salvează cu o perspectivă de sute de ani, pentru că cel mai mare producător de energie verde din România este Hidroelectrica. Sunt ferm convins că aveţi aşteptări cei 440 de oameni care mai activaţi la UCMH ţinând cont de cât timp aţi aşteptat această perspectivă şi sunt ferm convins că împreună veţu găsi soluţii pentru toate problemele pe care le aveţi. Acum important e să mărim capacitatea şi cel mai important să creăm o perspectivă clară a acestei minunate uzine„.
În cadrul aceleiaşi vizite, Marcel Ciolacu, a vizitat şi fostul Combinat siderurgic de la Oţelu-Roşu, preluat recent tot de o firmă cu capital românesc sută la sută.
Premierul României, Marcel Ciolacu a promis că urmează să fie mai des prezent în Caraş-Severin pentru a urmări îndeaproape evoluţia celor două investiţii româneşti:
„O să fim foarte des în judeţ la dumneavoastră fiindcă vom urmări ambele investiţii, atât de la Oţelu Roşu cât şi de la Hidroelectrica, ca lucrurile să le urgentăm.
Am avut o ţară care în 30 de ani a avut o creştere economică pe consum fiindcă suntem foarte mulţi şi avem o ţară mare şi toată lumea a găsit de cuviinţă să vândă la noi şi noi să consumăm. Am tăiat fabricile şi uzinele; avem de doi ani o creştere economică pe investiţii, iar peste câţiva ani trebuie să avem o creştere economică pe producţie numai redeschizând şi implicând statul român cu ajutoare de stat şi căutat soluţii, fără să vă ascund faptul că îmi doresc cât mai mult capital românesc. Altă soluţie nu avem.
Vă felicit pentru răbdarea pe care aţi avut-o toată această perioadă lungă până când cineva s-a găsit să fie hotărât să salveze cea mai mare tradiţie românească din domeniu„.