Jurnalistul cărășean Victor Nafiru în faţa unei noi provocări literare
Muzeul Banatului Montan din Reşiţa va găzdui joi, 23 mai de la ora 17.00 lansarea volumului de pamflete „D’ale lu’ Puiucu – Întâmplări haioase și hazoase bazate pe fapte belicoase” 2024. Este cel de-al șaptelea volum al cunoscutului jurnalist cărășean Victor Nafiru, care reușește să surprindă lumea politică, dar și societatea românească în cuvinte potrivite.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 21 mai 2024, 14:20 / actualizat: 23 mai 2024, 19:25
Victor Nafiru pentru Radio Reşiţa:
Victor Nafiru scrie zilnic, la ziar și la blog, cu ironie, despre fapte și oameni din urbe și din județ. Jurnalist profesionist din 1994, a activat la ziarul Timpul şi Sud-Vestul, ambele din Reşiţa. A avut colaborări la Renaşterea bănăţeană, Ziua de Vest, Jurnalul Naţional, România liberă, Gardianul-ediţia Transilvania-Banat, Vocea Clisurii şi Ghimpele.
În 2009 publica primul său roman: „Amanţi de sfârşit de săptămână” dar şi un volum de editoriale apărute în presa vremii: Dalmaţienii„. De atunci alte două romane, „Boschetarul” (2017) și ,,Sfârșitul unei lumi, începutul alteia” (2019) au contribuit la consolidarea stilului de romancier a lui Victor Nafiru și a poziției acestuia în cercurile literare.
Despre acest nou volum care se anunță haios și hazos, vor vorbi Daniel Luca, Nicolae Toma, Ada D. Cruceanu, Gheorghe Jurma și Iacob Roman.