Zilele Degustării Mierii şi a produselor apicole sunt marcate joi la Timişoara
Albinele sunt neprețuite atunci când vine vorba de asigurarea securității alimentelor globale. La 20 decembrie 2017, după mai mult de 3 ani de eforturi, Adunarea Generală a Națiunilor Unite din New York, în unanimitate, a adoptat o rezoluție, proclamând 20 Mai – Ziua Mondială a Albinei.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 21 mai 2024, 12:22 / actualizat: 22 mai 2024, 19:22
După ce evenimentul va fi marcat luni, 20 mai la Bucureşti, joi, 23 mai, acesta va fi organizat festiv la Timişoara, a precizat pentru Radio Reşiţa vicepreşedintele Asociaţiilor Crescătorilor de Albine Caraş-Severin şi Timiş, Ida Şuţa:
„Asociaţia crescătorilor de albine din România prin Institutul de cercetare și dezvoltare pentru apicultură va sărbători Ziua albinei la Timișoara în data de 23 mai. Locația va fi Piața General Virgil Economu Nr. 1.
Cu această ocazie vom avea o întâlnire a conducerii ACA cu apicultorii și specialiștii în apicultură, se vor susține conferințe apicole pe teme de promovare a produselor melifere și apiculturii şi vom inaugura Zilele degustării mierii și a altor produse ale stupului.
Acest eveniment va fi evidențiat de o expoziție de pictură în ceară intitulată „Apismelifera Carpatica” a doamnei psiholog doctor Daniela Haidău.
Va fi un eveniment frumos în care împreună cu membrii noștri vom sărbători această zi între orele 10.00 și 17.00„.
Potrivit Idei Şuţa, pentru participanţii de pretutindeni, evenimentul va debuta de la ora 13.00.
Sursa foto: agrointel.ro