Românca ce a transformat iubirea de ţară într-un meşteşug, meşteşugul într-o artă şi arta într-un mod de viaţă, trăieşte şi munceşte la Reşiţa
„Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii stămoși de odinioară, mândru că poți spune: Sunt român!„ (Alexandru Vlahuţă -„România Pitorească”)
Articol editat de Gerhard Chwoika, 19 aprilie 2024, 17:00 / actualizat: 19 aprilie 2024, 19:31
Industria şi produsele sale de serie au provocat o ireversibilă criză a meşteşugurilor populare. Unele dintre ele au dispărut, altele încă mai supravieţuiesc, anacronice cu vremurile sau ca expresii ale postmodernismului. Situat la cumpăna dintre meşteşug şi artă, filonul tradiţional se manifestă cu vigoare şi prospeţime şi asta datorită româncelor prin a căror mâini dibace pământul, apa, focul şi fuiorul au prins suflet şi se bucură şi astăzi de o largă preţuire.
Află aici povestea Ecaterinei Tudor care a transformat iubirea de ţară într-un meşteşug, meşteşugul într-o artă şi arta într-un mod de viaţă:
„… îmi aduc aminte, eram la sfârşitul clasei a opta şi într-o zi, mama, văzând că eu nu spun nimic ce liceu să urmez sau ce vise am mă întreabă: e, draga mami, termini clasa a opta, la ce liceu vrei să mergi şi am rămas blocată, mă gândeam încotro s-o iau. Sora mea, Emanuela care, era elevă la Liceul de Arte „Ciprian Porumbescu” din Suceava, pentru că eu sunt suceveancă, la muzică, studia pian şi vioară şi auzind discuţia dintre mine şi mama îmi spune: şti, uite la Liceul de Artă este şi secţie de artă plastică. Nu ţi-ar place să mergi pe această specializare şi am zis că da” […]
Întreaga poveste a româncei care a transformat iubirea de ţară într-un meşteşug, meşteşugul într-o artă şi arta într-un mod de viaţă o puteţi afla sâmbătă, 20 aprilie în emisiunea “Oameni şi Locuri”, doar aici pe 105.6 FM, de la 15:15, dar şi miercuri, 24 aprilie de la 16:15!
