Timiş: Patru suspecţi reţinuţi şi droguri ridicate în urma percheziţiilor la presupuşi traficanţi
Patru suspecţi au fost reţinuţi şi cantităţi din diferite droguri au fost ridicate de anchetatori în urma celor nouă percheziţii care au avut loc, miercuri, la presupuşi traficanţi din Timiş şi Bucureşti.
Articol editat de Valentina Adam, 18 aprilie 2024, 16:56
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de DIICOT Timişoara, suspecţii sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi deţinerea de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.
‘În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate cantitatea de aproximativ 40 grame substanţă pulverulentă de culoare maro ce conţine heroină, porţionată în scopul comercializării, peste 240 de comprimate având ca substanţe active alprazolam şi tramadol, 18 seringi hipodermice utilizate şi prezentând urme de substanţă, două pungi cu substanţă pulverulentă alb-gălbuie şi cu fragmente de substanţă solidă cristalină transparentă, aproximativ 10 grame de canabis, grindere şi cântare de precizie, telefoane mobile, o sumă de bani în lei, precum şi alte mijloace de probă’, a transmis DIICOT.
Totodată, referitor la acelaşi caz, Poliţia Română precizează că suma de bani ridicată este de 1.100 de lei şi că la sediul DIICOT au fost duse pentru audieri 11 persoane, fiind dispusă reţinerea a patru dintre acestea, pentru care a şi fost formulată propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT Timişoara, au pus în aplicare, miercuri, nouă mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Timiş şi în municipiul Bucureşti.
Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2022 până în prezent, cinci persoane, acţionând în cadrul unei structuri infracţionale organizate pe niveluri ierarhice ar fi procurat, deţinut şi comercializat în mod repetat heroină către consumatori din Lugoj şi Bucureşti, pe parcursul investigaţiilor fiind documentate 15 asemenea tranzacţii.
Agerpres