CFR Cluj – Viitorul Constanţa 2-1, în etapa a 4-a din Liga 1 de fotbal
Articol editat de Daniel Babun, 11 august 2013, 05:53
Pentru CFR este prima victorie în acest sezon, după două egaluri şi un eşec. Acest meci va fi, probabil, ultimul pentru Mircea Rednic ca antrenor al ardelenilor, el urmând să fie înlocuit cu Petre Grigoraş.
CFR 1907 Cluj – FC Viitorul Constanţa 2-1 (1-0), stadion ‘Dr. Constantin Rădulescu’ – Cluj-Napoca
Au marcat: Paul Batin (35, 75), respectiv Cristian Gavra (51).
Ciprian Deac (CFR) a ratat un penalty în min. 70 (a apărat Alexandru Buzbuchi).
Cartonaş roşu: Cosmin Vâtcă (portar – Viitorul, 67).
Arbitru: Marius Avram; arbitri asistenţi: Valentin Avram, Bogdan Gheorghe (toţi din Bucureşti); arbitru de rezervă: Teodora Albon (Cluj-Napoca)
Observatori: Aron Huzu (Sibiu) – CCA, Florin Bătrânu (Timişoara) – LPF. Sursa: AGERPRES