Alexandru Paleologu-105 ani de la naștere!

O personalitate atipică pentru tânăra democrație românească este Alexandru Alecu Paleologu. S-a născut pe 14 martie 1919, București, aproape odată cu naşterea României Mari!

Articol editat de Anca Bălălău, 14 martie 2024, 21:15

Scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român născut într-o veche familie boierească care își are probabil originile în Imperiul Bizantin, familie care s-a mutat din Lesbos în Țările Române la începutul secolului al XVIII-lea, Conu Alecu și-a purtat cu eleganță și rafinament gena și înainte și după anul 1989.
Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Medelnicerul Mihalache (Mihai) Paleologu a avut, printre alți descendenți, un fiu Nicolae Paleologu, ajuns până la rangul de serdar (d. 1874). Fiul său Mihail (Mișu) Paleologu (1848 – 31 decembrie 1903) și-a susținut doctoratul în drept la Paris, în 1869, cu teza De curatoribus furiose et allis extra minores dandies. A fost consilier la Curtea de Casație și director al ziarului “Timpul”, în două perioade: 1883-1884, respectiv 1889-1890. Bunicul lui Al.Paleologu a avut două căsătorii, din cea de-a doua , cu Eugenia Haciulea (1850-1932; de origine macedoneană), rezultând doi copii, Mihail și Cleopatra. Mihail este tatăl scriitorului.

Alexandru Paleologu a absolvit Liceul Spiru Haret și apoi a studiat la Universitatea București, unde este licențiat al Facultății de Drept.
Eseistul s-a format la școala lui Paul Zarifopol, istoric, critic literar care a desfășurat și o amplă activitate de publicist, moralist, eseist politic și istoric al civilizației românești. Zarifopol a fost director al prestigioasei reviste interbelice Revista Fundațiilor Regale Carol al II-lea, căruia i-a și îngrijit mai multe antologii, fiind cunoscut mai ales prin volumul „Bunul simț ca paradox”.

Alexandru Paleologu face parte din ADN-ul cultural al României. Memoriei sale îi facem astăzi reverenţa de onoare !
„Am văzut, de mic, o elită intelectuală şi socială remarcabilă, ceea ce m-a ajutat să nu am complexe faţă de oamenii iluştri şi m-a învăţat să-i respect cum se cuvine”, își amintește în cărțile sale despre oamenii care i-au marcat educația și tinerețea, cel ce avea să devină Conu Alecu Paleologu.

Fiul său Toader Paleologu, inițiatorul la rândul său al întâlnirilor deja consacrate de la Casa Paleologu, a declarant pentru radioul reșițean:
„Hobby-uri nu avea, pentru el o viaţă reuşită este una în care fiecare moment îţi face plăcere să-l trăieşti. Noţiunea de hobby, în viziunea lui, ţinea de o lume care la muncă se plictiseşte şi atunci are nevoie de deconectare. Pentru tatăl meu plăcerea de-a trăi era un mod de viaţă permanent şi atunci nu mai avea nevoie de altceva ca să-i fie bine. Lectura, evident, era un mod de-a fi alături de muzică clasică,cu asta ne trezeam şi era un competent cinefil cu preferinţe foarte clare.
Am extrem de multe amintiri, din copilărie şi până în ultima lui zi, aceasta mi-a rămas în minte, nu se poate uita aşa ceva… amintiri amuzante, vesele din primii mei ani de viaţă, cum ne jucam împreună… când m-am născut tatăl meu avea 54 de ani, o diferenţă de vârstă importantă, în ochii mei a avut întotdeauna această aură a vârstei. Copil fiind, stăteam şi ascultam ce vorbea cu Nicolae Steinhardt, Şerban Cioculescu, Constantin Noica, Solomon Markus, Mihai Sora, mai târziu Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, dar e adevărat că Stelian Tănase a fost o importantă prezenţă în viaţa tatălui meu. Au avut o relaţie strânsă încă din anii ’87, ’88, ’89 . Stelian Tănase era o prezenţă constantă, foarte dinamică fiindcă are ceva de argint viu în el. Au făcut împreună o carte „Sfidarea memoriei” şi avea joia lui să înregistreze cu tata, să se plimbe prin cartierele bucureştene, să povestească.
Gândul meu pentru ascultătorii și cititorii Radio Reşiţa este să-l citească pe tata, pentru că a lăsat o operă majoră şi este un minunat stilist, un minunat mânuitor al limbii şi literaturii române”.

Conu Alecu Paleologu este unul dintre intelectualii români care, ca foarte mulți oameni de cultură, în anii ’50 a fost arestat şi condamnat la muncă silnică în urma faimosului proces al intelectualilor, lotul Noica-Pillat. Ultimul arestat din lot a fost Nicolae Steinhardt, în ianuarie 1960. Au fost arestaţi, anchetaţi şi condamnaţi atunci 23 de intelectuali de prestigiu.
A fost eliberat prin decret de graţiere în anul 1964. La începutul anilor ’90 a fost numit Ambasador al României în Franța, și demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu „golanii” din Piața Universității , numindu-se chiar „ambasadorul golanilor”, cât și din cauza vederilor sale monarhiste.

S-a distins și în politică, fiind respectat și de camarazi, dar și de adversari. „Conu Alecu” impresiona și prin ținuta sa vestimentară, cu nelipsita batistă în buzunarul de la piept, cămăși și cravate atent asortate, iar în anii din urmă, faimosul baston cu cap de argint.

În anul 2000 a primit Premiul de Excelență în Cultura Română, acordat de Fundația Națională pentru Știintă și Arte și grupul de presă “Curentul”, sub patronajul Președintelui României.

Opera sa este un punct de reper în patrimoniul culturii române.
„Farmecul existenţei este că nu te poţi baza pe nimic. Totuşi, cele mai importante lucruri în viaţa asta sunt, cred eu, cele pe care le-am decelat din trei spectacole regizate de Lucian Pintilie: iubirea, memoria (nu cea mecanică şi plictisitoare, ci aceea care îţi salvează conştiinţa, asa cum mi-a salvat-o mie în puşcărie) şi umorul. Dacă te naşti cu ele e foarte bine; dacă nu, se pot învăţa, gândindu-te foarte mult la ele, reprezentându-le în diverse circumstanţe. Ceea ce salvează cele mai proaste şi ingrate împrejurări, ceea ce este esenţial, este totuşi iubirea. Iată concluzia, după o viaţă de om: nimic nu contează în afara iubirii”, este analiza regretatului om de cultură care a plecat dintre noi pe 2 septembrie 2005, la vârsta de 86 de ani, în casa sa de pe strada Armenească nr. 34, București.

Sursa foto-Toader Paleologu