Karate: Asahi Dojo Reşiţa a găzduit pregătirea centralizată Fudokan pe zona de Vest
Clubul de arte marţiale Asahi Dojo din Reşiţa a găzduit un schimb de experienţă teoretică şi practică organizat sub egida Asociaţiei Cluburilor de Karate Fudokan România. Alături de cei mai valoroşi karateka ai grupării gazdă au participat sportivi de top de la cluburi din Arad, Hunedoara şi Oradea. Pregătirea a fost coordonată de Simo Ianos, director tehnic şi vicepreşedinte Fudokan România. Despre acţiunea de la Reşiţa a vorbit antrenorul Gabriel Dobromirescu, preşedintele Asahi Dojo Reşiţa:
Articol editat de Vali Hora, 6 martie 2024, 21:39
“Avem pregătirea reunită a loturilor în vederea primei competiții programate anul acesta calendarul Asociației Sportive de Fudokan. Avem oaspeți din Hunedoara, Arad și Oradea – şi, cel mai important, îl avem aici pe directorul tehnic Fudokan România, Simo Ianos, care este și prim-vicepreședinte al asociației menţionate. Noi am mai făcut activități de acest gen și la Hunedoara, și la Arad, și la Reșița. Acum ne pregătim pentru prima competiție din 2024, Cupa Asahi, care va avea loc la Reșița la mijlocul acestei luni. După aceea va urma o competiție de foc, finala Campionatului Național de Fudokan de la Sfântu Gheorghe, din Sepsi Arena, pe 6-7 aprilie. Această competiţie va fi, la rândul ei, bază de selecție pentru Campionatul European din Slovenia. Deci am început în forță după două luni de pauză. Avem mult de lucru, copiii se mișcă foarte bine, sunt extrem de receptivi.”
Vicepreşedintele Fudokan România, Simo Ianos, a vorbit despre miza pregătirii organizate la Reşiţa:
“Sunt foarte încântat și onorat să fiu din nou la clubul Asahi Reșița, pentru că este un club foarte, foarte bine pregătit, de către un antrenor foarte bun. Participarea sportivilor de elită din zona de vest a țării este binevenită, exact cum a spus și sensei Dobromirescu, pregătirea centralizată contează extraordinar de mult. Avem adversari puternici în țară, cluburi consacrate cu mulți sportivi foarte buni – grupări care, la rândul lor, au dat campioni europeni și mondiali. Nu ne putem duce la o finală de campionat național cu copiii nepregătiți. Ceea ce le arăt astăzi este un pic diferit față de ce au învățat până acum, sunt niște principii şi niște tehnici uşor diferite față de stilul practicat până acum. Este o ramură nouă de sport introdusă în karate Fudocan, o ramură unde trebuie să ai o pregătire fizică extraordinar de bună, altfel nu poți duce un meci, care este de trei minute. Dacă nu ești pregătit din punct de vedere fizic şi tehnic, clachezi. Mă bucur că sportivii sunt receptivi, în zona de vest avem karateka bine pregătiți şi antrenori foarte buni. Sper ca la următoarele competiții să ne demonstreze și nouă, și părinților, și finanțatorilor, că merită să investească în karate. Clubul Asahi are o bază deosebită, Gabriel Dobromirescu a făcut o treabă extraordinară până acum și sunt convins că va ridica şi mai sus ștacheta.”
O pregătire utilă şi foarte interesantă, au spus tinerii karateka prezenţi la acţiunea de la Reşiţa: