Primăria Timişoara a recuperat ştrandul Termal
Primăria Municipiului Timişoara a recuperat, luni, ştrandul ZHH (fostul Termal), după un lung şir de procese iniţiate în urmă cu aproape trei ani, primarul Dominic Fritz anunţând că se vor face eforturi pentru a fi deschis în acest sezon estival sub tutela municipalităţii.
Articol editat de Valentina Adam, 4 martie 2024, 17:45 / actualizat: 5 martie 2024, 17:47
‘Situaţia este mult mai rea decât am anticipat. Practic, ştrandul este într-o stare avansată de degradare, trebuie să intervenim şi în zona de bazine, şi în curte, dar şi în clădiri care au lăsat în urmă dezastru. Ce ştim sigur este că ştrandul va rămâne sub umbrela administraţiei şi tragem tare să îl deschidem timişorenilor chiar din această vară. În sfârşit, ştrandul Termal, locul îndrăgit de atâtea generaţii de timişoreni, s-a întors în patrimoniul oraşului. Anii de sfidare şi de furt al celor care au căpuşat acest ştrand s-au încheiat azi, cu evacuarea necondiţionată pe care am obţinut-o în instanţă definitiv’, a declarat Dominic Fritz, citat într-un comunicat de presă remis de reprezentanţii Primăriei.
În următoarele zile, echipele primăriei vor evalua starea întregului complex şi va începe curăţenia.
Conform sursei citate, administraţia analizează mai multe variante de administrare a ştrandului, astfel încât să fie deschis publicului cât mai repede posibil, în condiţii cât mai bune pentru timişoreni.
Ştrandul ZHH revine oraşului după un lung şir de procese împotriva unei companii private care a ocupat fără plată o suprafaţă de 12.707 metri pătraţi din domeniul public, începând cu anul 2014. Acţiunea în instanţă pentru evacuarea necondiţionată a fost iniţiată de Primărie în iunie 2021 şi decizia definitivă a fost obţinută în luna noiembri a anului trecut, iar luni hotărârea judecătorească a fost pusă în aplicare.
În iunie 2023, municipalitatea a câştigat şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un proces cu aceeaşi companie, pentru stabilirea prejudiciului. Instanţa supremă a obligat societatea să plătească Primăriei 7 milioane jumătate lei, plus încă 31.121 euro/lună până la eliberarea spaţiului.
‘Acţiunea (de executare n.red.) coordonată de Primăria Timişoara, în colaborare cu Poliţia Naţională, Poliţia Locală şi Colterm, s-a desfăşurat sub supravegherea unui executor judecătoresc. Poarta principală a fost sudată, astfel că au fost folosite echipamente specifice pentru a obţine accesul în incintă. Reprezentanţii firmei nu au fost prezenţi la faţa locului. Acţiunea a avut ca scop securizarea şi evaluarea stării proprietăţii, constatându-se absenţa echipamentelor esenţiale, precum pompele pentru bazine şi siguranţele, şi un grad avansat de degradare a bazinului mic. Pe de altă parte, s-a constatat că într-o stare bună se află un imobil utilizat probabil în scop rezidenţial, ridicat fără autorizaţie de construire şi vizat de o dispoziţie de demolare’, se mai precizează în comunicatul menţionat.
Foto Primaria Timişoara