De acasă, din Banat, un sincer La Mulți Ani, Manuela Ciucur!
Pentru mine actorul este cerul copilăriei mele și dacă mă gândesc la aniversata zilei, Manuela Ciucur, ai cărui ochi sunt ca cerul de albaștri, atât de albaștri încât îmi revine în minte ce spunea Odisseas Elytis: ’’ Doamne! cât albastru cheltuieşti ca să nu te vedem’’.
Da, și această artistă mi-a pus pe cerul copilăriei mele povești, gânduri care au devenit arbori ai unor rugăciuni care ajung la Dumnezeu.Pentru că actorul e unul care spune pe dinafară ceea ce alţii simt pe dinăuntru.
Articol editat de Anca Bălălău, 26 februarie 2024, 13:37
Manuela Ciucur, s-a născut pe 26 februarie 1963 la Caransebeș. Poartă frumusețea Banatului de Munte pe scena Teatrului Bulandra, dar timpul sau distanța nu au dezrădăcinat-o de locul nașterii sale.
’’Caransebeș era un oraș cosmopolit, trăiau împreună, în armonie, români, nemți, unguri, sârbi, evrei, polonezi, rromi. Lângă Primărie, Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică și Sinagoga sunt construite una lângă alta. Noi, copiii, eram cei mai fericiți, pentru că vorbeam toate limbile, petreceam la toate sărbătorile și mâncam toate bunătățile fiecărei etnii.
Cred că oamenii se formează din primii ani de viață și este numai vina adulților dacă nu le oferă copiilor o educație corectă și sănătoasă,’’ ne-a mărturisit cu emoție bănățeanca noastră.
A absolvit IATC, Actorie, seral – promoția 1987, prof. Ion Cojar, Adriana Popovici, Mihai Mălaimare.
În perioada 1987-1989 este angajată a Teatrului “Al. Davila” din Pitești, iar începând din 1990 este angajată a Teatrului “Lucia Sturdza Bulandra”.
Și-a construit o carieră frumoasă de teatru, dar a jucat și în filmele Ziua Z, Secretul lui Nemesis, Pas în doi, Balanța, O vară de neuitat.
’’Sunt pe scenă din 1982. Teatrul e ca un fel de țară, iar actorii sunt poporul. Nu contează geografia, actorii sunt la fel, teatrul e la fel oriunde în lume și în timp’’, precizează pentru ascultătorii Radio România Reșița.
De asemenea, după cum ne-a mărturisit la emisiunea Boema, este un fidel ascultător al Radio România încă din copilărie. A întors dragostea radioului national colaborând cu Teatrul Radiofonic.
Este o fire sensibilă a cărei fragilitate se contopește cu emoția și bucuria de a dărui.Manuela Ciucur este acel om pe care ai senzația că îl cunoști de la începutul lumii și îți va rămâne aproape până la sfârșitul ei.Dar lumea nu se sfârșește niciodată când astfel de oameni îi sporesc frumusețea.
A venit alături de Radio România Reșița în campania umanitară Muzică pentru viață, susținând cauza oamenilor bolnavi de cancer.Alături de alți mari artiști nu a ezitat nici o clipă să devină un mesager al speranței pentru cei încercați de viață.
‘’Teatrul nu a fost o alegere, am știu, am simțit încă din copilărie că voi fi actriță. Părinții mei nu aveau cu cine să mă lase acasă, așa că mă luau cu ei la teatru, cam de două ori pe săptămână. Am multe amintiri din spectacolele văzute atunci la Bulandra, Nottara, Comedie, Teatrul Evreiesc, Operetă sau Opera Națională. Nu am regretat niciodată această alegere. Am avut șansa să joc pe scenă, încă din prima lună de facultate, la Teatrul Nottara, în regia Olimpiei Arghir. Apoi la Teatrul Mic, în regia Cătălinei Buzoianu, care era profesoara clasei paralele de regie, apoi am jucat la Teatru Național în regia lui Mihai Berechet, “Titanic Vals” alături de Radu Beligan și în “Nu se știe niciodată” alături de Carmen Stănescu. În anul III, Alexandru Tocilescu, care era profesor la IATC, m-a distribuit în “Io, Mircea Voievod” la Bulandra, alături de Victor Rebengiuc, Gina Patrichi și Irina Petrescu. Anii următori am jucat ”Uriașii munților” – regia Cătălina Buzoianu și “Câinele grădinarului” – regia Florian Pitiș, tot la Bulandra.
Ăsta e “succesul” pentru mine – o clipă sublimă de bucurie că am reușit să ajung la sufletul omului.,’’ ne-a mărturisit într-un interviu la Radio România Reșița.
Manuela Ciucur este o doamnă încântătoare, o actriță al cărui talent îți face inima să vibreze; un zâmbet care alungă orice urmă de tristețe și doi ochi albaștri în care poți vedea cu ușurință blândețea, căldura și frumusețea cerului pe care îi poartă în ochi. Cei mai norocoși o pot aplauda pe scena Teatrului Bulandra, dar îi pot scrie și pe rețelele de socializare.
De acasă, din Banat, un sincer La Mulți Ani, Manuela Ciucur!