Preşedintele Serbiei începe consultările pentru desemnarea premierului
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, începe luni 26 februarie consultările pentru desemnarea premierului după alegerile parlamentare de la 17 decembrie 2023.
Articol editat de Valentina Adam, 26 februarie 2024, 09:54
„Luni voi începe consultările în conformitate cu Constituţia cu toţi cei care doresc să discute şi să respecte Constituţia şi legislaţia acestei ţări. Bine înţeles vor fi şi unii care vor scrie cinci comunicate şi vor da zece declaraţii în care vor spune că nu vin la consultări. Voi purta negocieri cu toţi cei care doresc să discute şi apoi voi stabili premierul desemnat” – a declarat Vučić.
Consultările vor începe cu reprezentanţii listei Lupta politică a albanezilor continuă, condusă de Shaip Kamberi şi cu reprezentanţii Partidului Rus condus de Slobodan Nikolić. Pe lângă reprezentanţii Partidului Progresist Sârb, care a obţinut 129 de mandate, la consultări se vor prezenta reprezentanţii Partidului Socialist din Serbia, care a obţinut 18 mandate. Preşedintele interimar al Uniunii Democrate a Maghiarilor din Voivodina, Balint Pastor, a declarat că se va merge la negocieri.
Reprezentantul listei Noi, vocea din popor, Siniąa Ljepojević, a declarat că deocamdată nu s-a hotărât dacă se va merge la negocieri, iar reprezentanţii listei coaliţiei de opoziţie Serbia împotriva violenţei au transmis că nu vor merge la consultări şi au anunţat că liderii partidelor din coaliţie vor merge la Bruxelles, unde se vor întâlni cu oficiali ai Comisiei Europene, de la care aşteaptă începerea unei anchete internaţionale privind fraudarea alegerilor.
Sursa rts.rs