Ascultă Radio România Reșița Live

România și-a aflat adversarele din Liga Națiunilor. Reacția selecționerului Edward Iordănescu

Grupele viitoarei ediții a Ligii Națiunilor la fotbal au fost stabilite în urma tragerii la sorți desfășurate joi, 8 februarie, la Paris. La evenimentul UEFA organizat în capitala Franței tricolorii și-au aflat adversarii cu care vor juca, tur-retur, în perioada septembrie – noiembrie.
Sorții au decis ca România să joace în grupa C2, alături de Kosovo, Cipru și câștigătoarea barajului dintre Lituania și Gibraltar.

România și-a aflat adversarele din Liga Națiunilor. Reacția selecționerului Edward Iordănescu

Articol editat de Vali Hora, 8 februarie 2024, 20:47


Primul loc înseamnă promovarea directă în Liga B, în vreme ce locul doi duce la baraj pentru promovare. Pe de altă parte, locul 4 duce la retrogradare directă în Liga D, în vreme ce poziția a 3-a asigură menținerea în Liga C.


Reacția selecționerului Edward Iordănescu, citat de FRF:


“E prematur să ne hazardăm acum în analize cu privire la adversari. Mai sunt luni bune, o perioadă de transferuri în vară care poate schimba situația multor jucători, atât de la naționala noastră, cât și de la adversare. Va conta mult cât și cum vor juca băieții noștri până la toamnă, dar și fotbaliștii rivalelor noastre din grupă.

Cert este un singur lucru, obiectivul României trebuie să fie primul loc, iar asta cu atât mai mult cu cât vorbim de o șansă importantă, în paralel cu preliminariile clasice, pentru o eventuală calificare la barajul pentru Cupa Mondială 2026.

Până atunci, concentrarea noastră maximă este însă pe EURO 2024 și tot ce înseamnă abordarea optimă a turneului final. De la situația îngrijorătoare pe care o au la cluburi mai mulți jucători importanți ai naționalei noastre, până la meciurile de pregătire programate în luna martie, întreaga mea atenție este în această direcție.

Deși observ că situația mea contractuală continuă să fie un subiect de presă, vă asigur că sunt total concentrat pe munca pe care trebuie să o depunem ca România să se prezinte cât mai bine posibil la EURO 2024. Orice alte discuții chiar nu își au rostul acum. Există timp pentru toate, important e să încercăm să rezolvăm prioritățile. Hai, România!”


Site-ul Federației Române de Fotbal prezintă și date interesante despre viitoarele adversare din Liga Națiunilor:


Kosovo

O reprezentativă cu care ne-am duelat recent, chiar în preliminariile EURO 2024, un 0-0 la Priștina și o victorie a tricolorilor, 2-0, la București, pe Arena Națională.
Momentan nu are selecționer, dar posedă același grup de fotbaliști care evoluează în campionate străine puternice (Rrahmani – Napoli, Zhegrova – Lille, Muriqi – Mallorca, Rashica – Beșiktaș, Muric – Burnley).


Cipru

O națională împotriva căreia am jucat de 13 ori în istorie și am pierdut o singură dată, reușind să obținem 9 succese. Cu toate acestea, ultimul duel datează din 2011!, un amical disputat pe tărâm cipriot și încheiat cu victoria noastră la lovituri de departajare, după 1-1 în timp regulamentar.
Cipru a încheiat pe ultimul loc, cu 0 puncte și golaveraj 3-28 preliminariile EURO 2024, într-o grupă cu Spania, Scoția, Norvegia și Georgia în care nu a pus în niciun moment probleme privind calificarea.


Lituania / Gibraltar

Reprezentanta din urna 4 valorică nu e încă decisă. Pe 21 și 26 martie se dispută dubla de baraj care va decide a patra echipă din C2
Dacă vom întâlni Gibraltar, reprezentativă care a încheiat ultima în grupă și cu 0 puncte, golaveraj 0-41!, în preliminariile EURO 2024 o grupă cu Franța, Țările de Jos, Grecia și Irlanda, ar fi o premieră istorică pentru naționala noastră!
Lituania a avut calificări EURO 2024 mult mai reușite și constituie o reprezentativă cu mai multă tradiție și valoare. Balticii au terminat cu 6 puncte preliminariile recente, după o victorie în Bulgaria și remize cu Ungaria, Bulgaria și Muntenegru.


Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:

Etapa 1: 5-7 septembrie 2024
Etapa 2: 8-10 septembrie 2024
Etapa 3: 10-12 octombrie 2024
Etapa 4: 13-15 octombrie 2024
Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024
Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024

sursa foto: FRF

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros
Sport joi, 17 aprilie 2025, 16:03

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros

Lucian Ştefan, tânăra speranţă a atletismului caransebeşean, a cucerit încă o medalie de aur – de această dată pentru Colegiul...

Aur pentru Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş! Lucian Ştefan a câştigat din nou finala ONSS la cros
Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15
Sport miercuri, 16 aprilie 2025, 16:37

Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15

Clubul de arte marţiale Asahi Dojo a adus Reşiţei şi României două medalii cucerite în competiţia de karate la prestigioasa întrecere...

Asahi Dojo Reşiţa performează şi la nivel internaţional! Victor Dobromirescu, pe podium la Gimnaziada U15
Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!
Sport marți, 15 aprilie 2025, 16:45

Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!

Tinerii gimnaşti reşiţeni s-au întors cu rezultate bune de la Campionatul Naţional Şcolar găzduit de sala “Ioan Kunst Ghermănescu” din...

Nouă medalii pentru gimnaştii reşiţeni la Naţionalele Şcolare!
Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!
Sport luni, 14 aprilie 2025, 16:43

Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!

Reprezentantele secţiei de gimnastică ritmică de la CSS Reşiţa şi-au reconfirmat valoarea şi buna pregătire la turneul naţional Cupa...

Gimnastele Reşiţei au făcut spectacol la Cupa Prietenia!
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 15:56

Rossonerii se întorc cu un punct de pe terenul liderului! Csikszereda-CSM Reșița 1-1

Divizionara secundă CSM Reșița a încheiat la egalitate, 1-1, meciul disputat pe terenul liderului Csikszereda, în cea de-a patra etapă a...

Rossonerii se întorc cu un punct de pe terenul liderului! Csikszereda-CSM Reșița 1-1
Sport duminică, 13 aprilie 2025, 13:06

Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, pe podiumul Campionatelor Balcanice de marș!

Reșițenii Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, cei mai titrați mărșăluitori ai României, și-au reconfirmat valoarea la Campionatele...

Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, pe podiumul Campionatelor Balcanice de marș!
Sport vineri, 11 aprilie 2025, 15:39

Tenis feminin: România, învinsă de Canada în calificările Billie Jean King Cup

Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de Canada, în Grupa A a calificărilor Cupei Billie Jean King. În debutul întâlnirii,...

Tenis feminin: România, învinsă de Canada în calificările Billie Jean King Cup
Sport vineri, 11 aprilie 2025, 14:50

CSM Reşiţa a învins clar Universitatea Craiova! Urmează duelul de la Medgidia

Divizionara A de handbal CSM Reşiţa a legat trei succese consecutive, toate pe teren propriu! După victorii la scoruri strânse cu Alexandria şi...

CSM Reşiţa a învins clar Universitatea Craiova! Urmează duelul de la Medgidia