Rabla Local se prelungește la Reșița
Implementarea programului Rabla Local se apropie de final la Reșița. Aproape 400 de mașini vor fi casate, dar nu toți beneficiarii înscriși în program au depus documentele la Primărie. Până la încheierea procesului, autoturismele pregătite pentru Rabla Local pot ocupa domeniul public al orașului fără sancțiuni, dă asigurări șeful Poliției Locale, Alexandru Ciati.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 23 ianuarie 2024, 09:33 / actualizat: 24 ianuarie 2024, 17:43
„Chiar dacă noi le-am depistat și le-am încadrat în categoria mașinilor abandonate sau fără stăpân, nu am dispus ridicarea lor. Dacă a fost emisă dispoziție din partea municipalității, oamenii au fost informați, iar la solicitarea lor, am lăsat mașinile acolo înțelegând că pot să-și folosească acest drept de a duce mașina la casare și de a obține acel bonus”, a declarat Ciati în emisiunea Banatul în direct.
Reprezentanții Primăriei Reșița anunță că termenul de depundere a dosarelor pentru persoanele fizice care au fost înscrise în Programul privind casarea autovehiculelor uzate, s-a prelungit până la finalizarea contractului de finanțare încheiat cu Administrația Fondului de Mediu. Documentele se pot depune personal la Centrul de Informare și Relații cu Publicul din cadrul Primăriei Municipiului Reșița – situat în Piața 1 Decembrie 1918 nr. 1 A sau se pot trimite prin e-mail-ul programului rablalocal2023@primariaresita.ro numai în format electronic pdf. – lizibil.
Vă reamintim că după semnarea contractului de finanțare cu Primăria, proprietarul va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat și va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei.
Pentru alte detalii suplimentare puteți apela numărul de telefon: 0255221964