Dotări noi pentru salvamontiștii cărășeni
Parcul auto al Salvamont Caraș-Severin s-a îmbunătăţit cu o autoutilitară pentru urgențe şi intervenţii medicale. Este vorba despre o maşină de teren dotată cu truse de prim ajutor, defibrilator, tărgi, staţii de comunicare.
Articol editat de Cristina Corocan, 12 ianuarie 2024, 16:22 / actualizat: 12 ianuarie 2024, 20:44
”Îmi face mare plăcere să anunț că începând de astăzi capacitatea operațională de intervenție în zona montană a crescut și asta datorită faptului că într-adevăr s-a mărit parcul auto cu o mașină de teren, o auto utilitară dotată cu tot ce trebuie. Era nevoie de o astfel de mașină pentru că zona județului Caraș-Severin este una dificilă, accesul se face foarte greu. Acest proiect care a fost scris și depus de către Departamentul Situațiilor de Urgență ne-a avantajat și pe noi, ne-a prins în acest proiect și astfel la ora actuală beneficiem de acest lucru. Este o mașină de teren care are și o remorcă pentru câini. În Caraș-Severin avem în vedere în viitorul apropiat să dezvoltăm o unitate canină în zona județului. S-a avut grijă ca mașina să fie dotată și cu o remorcă pentru câini, este extrem de potrivită și de necesară pentru Salvamontul din Caraș-Severin. Am intrat deja în posesia mașinii și am adus-o în Banatul Montan alături de colegii mei, Sebastian Lungu și Cristian Brecica”, a spus șeful serviciului, Cornel Galescu.
Prin această dotare creşte capacitatea operaţională de intervenţie în zona montană a judeţului Caraș-Severin.
sursa foto: Salvamont Caraș-Severin