Gelu Pena:”A fost o lovitură pentru mine! Sora mea a murit de cancer, eu am cancer”
Nu trebuie să fim neaparat bolnavi ca să ajungem la medic. Prin analizele uzuale putem depista stadiile incipiente ale cancerului, această boală nemiloasă cu 1.000 de feţe, care de cele mai multe ori nu doare, ci loveşte oamenii aparent în plină stare de sănătate. La fel s-a întâmplat şi în cazul următor.
Articol editat de Daiana Rosca, 18 decembrie 2023, 15:56 / actualizat: 18 decembrie 2023, 22:00
Viaţa domnului Gelu Pena din Bocşa s-a schimbat complet în vara anului 2020, atunci când după o simplă vizită la stomatolog a fost diagnosticat cu cancer oral, cea mai comună formă de cancer care implică regiunea capului şi a gâtului. Acum are 63 de ani şi continuă lupta cu această maladie. Bărbatul face naveta la Oncohelp Timişoara cu maşina personală, vine singur la tratament pentru că nu a vrut să-şi împovareze familia. Recunoaşte că naveta este obositoare dar este conştient că trebuie să meargă înainte, indiferent de greutăţi. Vestea că se va face o clinică oncologică la Timişoara i-a luminat faţa şi i-a dat speranţă:
„Eu nu am avut niciun simptom, mai nimic, am fost pur şi simplu la dentist şi acolo mi-a depistat acest tip de cancer şi aşa am ajuns la Timişoara. A fost o lovitură pentru mine, sora mea a murit de cancer, eu am cancer.
De 3 ani de zile fac naveta la două săptămâni, Bocşa-Timişoara. Eu vin singur cu maşina, eu cu mine şi cu Dumnezeu. Să ajute fiecare cât poate, ar fi bine să avem o clinică OncoHelp la Reşiţa. Sunt mulţi din Reşiţa şi din împrejurimi care vin toţi aici, la Timişoara.”
Laura Sgaverdea, Valentina Adam și Ovidiu Babolea sunt în căsuța de sticlă din centrul municipiului Reșița unde vor oferi #MuzicăPentruViață, alături de invitații lor.
Nevoiți să parcurgă zeci și chiar sute de kilometri pentru a beneficia de tratament gratuit la clinica Oncohelp Timișoara, bolnavii de cancer din vestul țării trebuie ajutați.
Vino alături de noi să construim o clinică pentru bolnavii de cancer! Împreună construim speranța, reconstruim vieți!
Cum poți dona:
- La urna din fața căsuței de sticlă Radio Reșița, amplasată în centrul municipiului Reșița, în perioada 17.12.2023 – 23.12.2023
- Online – scanând codul QR de mai jos
Oricât de mică ar fi donația ta, contează!
Fiecare donație va contribui la construirea unei clinici moderne, care să ofere bolnavilor de cancer din vestul țării acces la tratament gratuit și de calitate.