Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național
Ministerul Sănătății a anunțat, marți seara, că a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, în condițiile în care se înregistrează 2.000 de cazuri în 29 de județe.
Articol editat de Valentina Adam, 6 decembrie 2023, 06:45 / actualizat: 6 decembrie 2023, 12:16
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că declararea epidemiei înseamnă că pe termen limitat se face vaccinarea mai rapidă cu prima doză – în loc de administrarea la vârsta de un an, aceasta se va face la copii de 9 – 11 luni.
„Având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă”, a anunțat Ministerul Sănătății.
„În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe”, se arată în comunicatul ministerului.
Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) precizează însă, în raportarea valabilă la 1 decembrie, că numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate de la 1 ianuarie 2023 până la data de 30 noiembrie 2023 este 1.855, dintre care în ultima săptămână a lunii noiembrie s-au înregistrat 192 de cazuri.
Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în:
- Mureș – 628 (circa o treime din numărul total)
- Brașov – 339
- București – 213
- Cluj – 194
- Giurgiu – 147
Ministerul Sănătății precizează că va derula o campanie de informare a părinților, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderență la programul de vaccinare.
Rujeola – pojarul, în limbaj popular – este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații.
Acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani.
Recenta adoptare a Strategiei Naționale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare, mai precizează Ministerul Sănătății.
Rujeola este o boală cu contagiozitate foarte mare și cu complicații severe: diareea (gravă mai ales în cazul sugarilor), otita medie, penumonia, encefalita și decesul, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.
Îmbolnăvirea poate fi prevenită prin vaccinare.