Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița a sărbătorit Ziua Națională a României în avans
Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița s-a îmbrăcat astăzi în straie de sărbătoare, motivul fiind dat de Ziua Națională a României, pe care elevii colegiului au sărbătorit-o în avans.
Articol editat de Casandra Silitra, 29 noiembrie 2023, 14:39
Elevii, coordonați de cadrele didactice, au realizat un program artistic de excepție concretizat prin cântece, poezii și scenete artistice dedicate momentului istoric petrecut la 1 Decembrie 1918.
Această activitate i-a avut ca invitați și pe pre;colarii grădinițelor din zona Govândari: Grădinița cu program prelungit „Dumbrava minunată”, Grădinița cu program prelungit „Floarea Soarelui” și Grădinița cu program normal „Universul copiilor”.
„Colegiul Naţional Mircea Eliade din Reșița a punctat, astăzi, miercuri, în avans acest moment istoric printr-o serie de activități dedicate zilei naționale a României. În Corpul C, elevi de ciclu primar și gimnazial au interpretat melodii patriotice, au fost recitate poezi, elevii fiind îmbrăcați în haine populare românești, traditionala iee autentică românească.
Au fost puse în scenă momente artistice, mici pise de teatru ce ne amintesc de acel moment unic de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, când Transilvania proclama unirea pe veci cu România. Pentru noi, bănățenii, reșițenii, acest moment este unul deosebit deoarece din acel moment am devenit parte a statului român și ne mandrim mult cu acest lucru.
La liceu, Corpul A, activitatea a fost punctata printr-un flash mob în care elevii au afișat un tricolor imens, cel mai mare ca și dimensiune din Reșița.
Nu putem decât să transmitem tuturor românilor, un gând bun, un gând de pace, de unitare și fiecare să conștientizeze că dincolo de dispute „mărunte”, de mici contradicții, nu uitați de toate lucrurile frumoase care ne unesc, nu uitați fiecare că sunteți români și să vă iubiț țara, România noastră frumoasă,” ne-a declarat directorul Colegiului National Mircea Eliade din Reşiţa, Marius Cornici.