ANPC: Jucării periculoase și textile neconforme, vândute la Caransebeș. Magazinul a fost închis pentru 6 luni
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat în data de 26 noiembrie 2023 controale la magazinul din Caransebeș, SC QIAO XIN SRL.
Articol editat de Valentina Adam, 27 noiembrie 2023, 20:19 / actualizat: 28 noiembrie 2023, 11:37
La magazinul SC QIAO XIN SRL, care comercializează produse importate din China, au fost constatate următoarele abateri:
- Textile neconforme cu cerințele legale în vigoare;
- Oje în afara datei durabilității minimale (expirate);
- Jucării fără marcaj CE sau avertismente;
- Jucării periculoase;
- Unghii false notificate prin sistemul de alertă rapidă Safety Gate;
- Decorațiuni electrice fără marcaj CE, fără denumire importator și fără traducere în limba română.
Pentru aceste abateri, ANPC a aplicat 5 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 14.500 lei, precum și următoarele măsuri complementare:
- Oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme;
- Propunere de suspendare a activității pe o perioadă de 6 luni.
”În cazul magazinului SC QIAO XIN SRL, măsura de suspendare a activității pentru o perioadă de 6 luni a fost propusă pentru abateri repetate. Aceleași abateri au fost constate în ultimele 6 luni la acest operator economic”, a transmis Mihai Alin Gubandru, șef ANPC Vest.
***
“Safety Gate” – Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase
Avand in vedere faptul ca zilnic Comisia Europeana primeste semnalari din partea autoritatilor nationale atat cele din Uniunea Europeana cat si CELE DI Spatiul Economic European cu privire la produsele periculoase identificate pe pietele lor.
Toate aceste informatii sunt colectate si sunt transmise prin “Safety Gate` – Sistemul de alerta rapida pentru produse nealimentare periculoase.
Consumatorii pot avea astfel acces la o informare cu privire la produsele periculoase atat de pe teritoriul Romaniei cat si din alte state membre ale Uniunii Europene. Informatiile transmise referitoare la produsele nealimentare periculoase includ informatii despre :
– Tipurile de produse identificate;
– Riscurile pe care le reprezinta
– Masurile luate la nivel national pentru a preveni sau pentru a restrictiona comercializarea lor ;
Foto/Video: ANPC Vest