FMI recunoaşte: salariul minim în România e foarte scăzut comparativ cu celelalte state
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 aprilie 2014, 16:04
Salariul minim în România deşi va creşte semnificativ în acest an, rămâne în continuare foarte scăzut în comparaţie cu nivelurile din alte state din regiune, se arată în raportul întocmit de experţii Fondului Monetar Internaţional.
Constatarea a fost făcută la încheierea primelor două evaluări ale actualului acord de împrumut de tip preventiv cu ţara noastră. Cu toate acestea, reprezentanţii FMI atrag însă atenţia că o majorare substanţială a acestuia poate avea efecte negative asupra profitabilităţii companiilor din sectorul privat şi poate afecta şansele de angajare ale tinerilor, ale persoanelor cu pregătire redusă şi ale celor care au contracte de muncă încheiate pe termene scurte.
După cea de a doua etapă de majorare, care va avea loc la 1 iulie, salariul minim va ajunge la 900 de lei pe lună, ceea ce reprezintă o creştere în termeni nominali de 31% faţă de valoarea din 2011, în termeni reali plusul fiind de 19%.
În raportul FMI se arată că actualul nivel al salariului minim din România este al doilea cel mai scăzut din regiune după cel din Bulgaria şi este aproximativ la jumătate faţă de cele din ţări ca Polonia, Croaţia sau Slovacia, în timp ce PIB pe cap de locuitor este cu 40% mai redus decât cele înregistrate în aceste trei state.
Impactul salariului minim crescut asupra componentei fiscale va fi mixt, susţin experţii FMI. Pe de o parte sunt aşteptate încasări mai mari la buget din impozite şi contribuţii sociale, pe de altă parte va creşte fondul salariilor bugetare şi ar putea fi afectată profitabilitatea firmelor din sectorul privaţ cu posibile implicaţii negative asupra colectării impozitului pe profit.
Cu toate acestea există posibilitatea ca un salariu minim mai mare să se reflecte în majoritatea cazurilor numai într-o reducere a plăţilor neoficiale pe care le încasează mulţi dintre români.
Conform raportului Fondului, un risc important al unei majorări semnificative a salariului minim este cel legat de reducerea oportunităţilor de angajare pentru tineri, pentru cei cu pregătire redusă şi pentru cei cu contracte de muncă pe termen determinat.
Sursa foto: http://www.politicaromaneasca.ro