Mohamed Al-Fayed, om de afaceri egiptean şi tatăl iubitului Prinţesei Diana, a încetat din viaţă la 94 de ani
Omul de afaceri egiptean Mohamed Al-Fayed, tatăl iubitului Prinţesei Diana, a încetat din viaţă la vârsta de 94 de ani, a anunţat vineri familia sa într-un comunicat, cerând respectarea vieţii private în aceste momente, relatează AFP.
Articol editat de Valentina Adam, 2 septembrie 2023, 09:42
„Doamna Mohamed Al Fayed, copiii şi nepoţii ei doresc să confirme că iubitul ei soţ, tatăl şi bunicul lor, Mohamed a decedat în pace, la bătrâneţe, miercuri, 30 august 2023„, a indicat familia în comunicatul publicat de clubul de fotbal Fulham FC, care a fost deţinut de omul de afaceri egiptean.
Mohamed Al-Fayed a murit cu o zi înainte de ziua în care fiul său Dodi a decedat împreună cu Prinţesa Diana, într-un accident de maşină la Paris, pe 31 august 1997.
După moartea cuplului, care a şocat lumea întreagă ca urmare a imensei popularităţi a Prinţesei Diana, Mohamed Al-Fayed a susţinut în repetate rânduri că cei doi au fost asasinaţi în cadrul unui complot. El i-a acuzat pe Regina Elisabeta a II-a şi pe soţul ei, Prinţul Filip, că au ordonat accidentul de maşină mortal de la Paris.
Relaţia miliardarului cu familia regală britanică a fost descrisă recent în sezonul cinci al serialului The Crown, de pe Netflix.
Omul de afaceri egiptean, sosit în Regatul Unit la începutul anilor ’60, a devenit proprietarul celebrului magazin londonez Harrods în 1985. El a achiziţionat de asemenea hotelul Ritz din Paris şi a fost proprietarul clubului de fotbal Fulham FC între 1997 şi 2013.
Mohamed Al-Fayed, născut la 27 ianuarie 1929 într-o suburbie modestă a oraşului Alexandria, şi-a petrecut o mare parte din viaţă în Marea Britanie, dar spre marea sa nemulţumire i s-a refuzat de mai multe ori cetăţenia britanică. În 2000, justiţia a invocat chiar „o problema generală de caracter”.
Agerpres
Foto: wikipedia