În Caraş-Severin se cumpără foarte puţină miere din magazinele Asociaţiei Crescătorilor de Albine
Cărăşenii cumpără foarte puţine produse apicole din magazinele de profil, deşi doar de acolo pot achiziţiona miere curată şi cu analizele la zi, a precizat pentru Radio Reşiţa Ida Şuţa – vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Caraş-Severin şi Timiş:
Articol editat de Gerhard Chwoika, 9 august 2023, 14:55
„Foarte puţini consumatori cumpără din magazinele specializate unde mierea este verificată. Majoritatea consumatorilor se duc în supermarket-uri că e mai comod să iei de pe raft. Nici nu se uită ce scrie pe etichetă, amestecul este UE şi non-UE şi nu ştiu ce înseamnă, e un fel de sirop din China şi Ucraina. Mai sunt consumatori care cumpără de la piaţă, sunt consumatori care au apicultorii lor, de la care achiziţionează de ani de zile şi sunt într-o relaţie bună, dar prin magazinele apicole, deşi este mierea cea mai verificată, se vinde foarte puţin. Avem miere pe stoc: anul acesta n-am achiziţionat deloc„.
Ida Şuţa a mai precizat că, intenţionează să organizeze un atelier de degustare a mierii şi în Caraş-Severin, după cel care a avut loc în Timiş, în cadrul căruia participanţii sunt educaţi să facă diferenţa dintre mierea naturală şi cea contrafăcută.
Sursa foto: ACA