Ascultă Radio România Reșița Live

Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara va contribui la realizarea Registrului Național pentru pacienții cu sindrom Lynch

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara va contribui la realizarea unui Registru Național pentru pacienții cu sindrom Lynch. Va fi creat un centru pilot la Timişoara.

Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara va contribui la realizarea Registrului Național pentru pacienții cu sindrom Lynch

Articol editat de Daiana Rosca, 6 august 2023, 10:45

Sindromul Lynch este o afecțiune ereditară des întâlnită, una din 300 de persoane având o modificare genetică (mutație) ce poate declanșa boala. Pacienții afectați de sindromul Lynch prezintă risc crescut pentru a dezvolta diverse cancere. Cele mai frecvente sunt cancerul colorectal (la ambele sexe), cancerul uterin (endometrial) și ovarian, la persoanele de sex feminin. Sindromul Lynch poate fi asociat, însă, și cu alte cancere, cum ar fi cel de căi biliare (colangiocarcinom), pancreatic ori de prostată.

„Trebuie spus că în sindromul Lynch, fiind o afecțiune autozomal-dominantă, este suficient ca doar unul dintre părinți să aibă o genă mutantă pe care să o transmită copilului, acesta având astfel un risc de 50% de a moșteni boala. De aceea, în familiile în care există cazuri de cancere asociate sindromului Lynch, în special colorectal și uterin (endometrial), evaluarea genetică este obligatorie. De altfel, ghidurile internaționale recomandă screeningul acestei afecțiuni la toți pacienții diagnosticați cu aceste 2 tipuri de cancer.

Confirmarea sindromului Lynch, prin teste genetice, și, ulterior, testarea în cascadă a membrilor familiei sunt esențiale pentru profilaxia cancerelor asociate acestei afecțiuni. Este important de precizat faptul că nu este obligatoriu ca persoanele afectate de sindromul Lynch să dezvolte cancer, riscul fiind de 70% pentru cancerul colorectal și cel endometrial.

Tocmai de aceea, la persoanele care au moștenit mutația este esențial screeningul pentru diversele cancere asociate sindromului Lynch. Screeningul poate duce la depistarea cancerului într-o formă incipientă și, implicit, la începerea cât mai rapidă a tratamentului. Astfel, cresc șansele de supraviețuire și chiar de vindecare. Din păcate, puțini sunt cei care știu despre posibilitatea transmiterii în familie a acestor mutații genetice”, spune conf. dr. Adrian Trifa – medic primar genetică medicală.

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara a încheiat un protocol de colaborare cu Asociația ‘Societatea Română de Sindrom Lynch’, prin care unitatea sanitară va contribui la realizarea unui Registru Național de Sindrom Lynch. Prin aceasta se urmărește sprijinirea pacienților cu înaltă suspiciune de sindrom Lynch, a celor diagnosticați deja, precum și a rudelor acestora, în vederea optimizării gradului de diagnostic, și, ulterior, screening și tratament. În același timp, în cadrul Spitalului Victor Babeș va fi creat un Centru Pilot pentru Sindrom Lynch, parte componentă a unei rețele naționale, în relație de colaborare cu celelalte centre de Sindrom Lynch și cu Societatea Română de Sindrom Lynch.

“Suntem bucuroși să avem alături Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara. Inițiativa SRSL a pornit dintr-o nevoie reală, resimțită de către medici și pacienți deopotrivă. Caracterul național al societății are ca scop stabilirea unui punct de vedere comun pentru creșterea gradului de diagnostic, screening și tratament pentru cât mai mulți pacienți, indiferent de localitatea din care provin”, spune dr. Oana Cristina Voinea – președinte fondator Societatea Romana de Sindrom Lynch

„Este primul pas al acestei colaborări. Ne dorim ca pacienții cu această afecțiune să știe că vor putea veni la centrul pilot de la Spitalul Victor Babeș pentru investigații genetice, pentru diagnosticul și screeningul cancerelor asociate sindromului Lynch. Avem, însă, în vedere și conceperea și depunerea unor proiecte de cercetare împreuna cu alte centre de sindrom Lynch și cu Asociația Societatea Română de Sindrom Lynch”, spune conf. dr. Adrian Pavel Trifa – medic primar genetică medicală.

Telegondolă modernă pe Semenic
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:00

Telegondolă modernă pe Semenic

Proiectul de infrastructură turistică din zona Semenic – ce include o telegondolă modernă și un nou culoar de pârtii – intră în linie...

Telegondolă modernă pe Semenic
Instabilitate atmosferică accentuată în jumătatea vestică a ţării
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:22

Instabilitate atmosferică accentuată în jumătatea vestică a ţării

Avertizare meteo 23 Aprilie 2025: instabilitate atmosferică accentuată în mai multe regiuni din ţară. Interval de valabilitate: 23 aprilie, ora...

Instabilitate atmosferică accentuată în jumătatea vestică a ţării
Intervenţii de urgenţă în Caraş-Severin: 10 cazuri în ultimele 24 de ore
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 10:48

Intervenţii de urgenţă în Caraş-Severin: 10 cazuri în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului...

Intervenţii de urgenţă în Caraş-Severin: 10 cazuri în ultimele 24 de ore
Parcarea de la Casa de Cultură se sparge!
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 10:29

Parcarea de la Casa de Cultură se sparge!

La Reșița s-a deschis un nou șantier, în parcarea de la Casa de Cultură. Angajații Direcției de Întreținere și Reparare a Patrimoniului au...

Parcarea de la Casa de Cultură se sparge!
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 00:25

Sfântul Gheorghe – obiceiuri și tradiții. Peste 900 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

În fiecare an, la 23 aprilie, lumea creştină îl prăznuişte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Anul acesta, deşi...

Sfântul Gheorghe – obiceiuri și tradiții. Peste 900 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 17:17

Roberta Metsola va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene, în cadrul unei gale oficiale ce va avea loc pe 22 mai

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va fi distinsă cu Premiul Timișoara pentru Valori Europene în cadrul unei gale oficiale ce va...

Roberta Metsola va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene, în cadrul unei gale oficiale ce va avea loc pe 22 mai
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 16:48

Sute de cărășeni au ajuns la spital în minivacanța de Paște: patologie diversă și cazuri grave tratate în regim de urgență

Minivacanța de Paște nu a fost lipsită de incidente medicale pentru sute de locuitori din județul Caraș-Severin. Potrivit reprezentanților...

Sute de cărășeni au ajuns la spital în minivacanța de Paște: patologie diversă și cazuri grave tratate în regim de urgență
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 15:06

Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor 2025 la Reșița

Pe 23 aprilie 2025, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” din Caraș-Severin marchează Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de...

Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor 2025 la Reșița