Sute de medici dentişti protestează în faţa Complexului Sportiv de Nataţie Otopeni
Câteva sute de medici dentişti protestează în faţa Complexului Sportiv de Nataţie Otopeni, nemulţumiţi de deciziile Consiliului Naţional a Stomatologilor care s-a întrunit în centru.
Articol editat de Valentina Adam, 7 iulie 2023, 12:14
Doctorii cer revocarea a două acte normative care reglementează competenţele profesiei. Documentele se referă la atribuţiile specialistului în Stomatologie generală şi la cele ale specialistului în Chirurgie dento-alveolară. Ei consideră că, prin emiterea acestor decizii, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România au comis o greşeală foarte gravă, jucându-se cu destinele a peste 15.000 de stomatologi din România.
”Sunt medic stomatolog de 25 de ani. Toate competenţele pe care le am, pe baza cărora am profesat cei 25 de ani au fost obţinute în urma unor examene de licenţă, în baza unui examen de rezidenţiat.
Noi am făcut practică pe pacienţi, noi am dat examene practice pe pacienţi, am făcut un an de stagiatură şi timpul a demonstrat că un medic stomatolog cu experienţă suficient de multă poate să-i acorde un tratament de specialitate, poate să-i facă un plan de tratament şi să ducă la bun sfârşit prin realizarea tuturor manoperelor, a planului de tratament.
Dacă este să corelaţi normele Casei de Asigurări împreună cu ascensiunea corporaţiilor care vor să schimbe managementul de sistem pe ţară duce la distrugerea cabinetelor mici independente, distrugerea profesiei, tocmai în scopul nişării şi a limitării fiecărui medic stomatolog să lucreze doar într-o mică porţiune tocmai pentru a se favoriza corporaţiile. Deci este vorba despre banii sistemului public de sănătate şi este vorba despre distrugerea profesiei”, au declarat protestatarii.
Foto Facebook