Ascultă Radio România Reșița Live

S-a născut o stea: Tudor Cucu Dumitrescu

Teatrul pune întrebări, nu trebuie să găsească răspunsuri, ele se nasc în sufletele noastre după ce ai atins starea de catharsis.

S-a născut o stea: Tudor Cucu Dumitrescu

Articol editat de Anca Bălălău, 23 iunie 2023, 06:34

Cea de-a doua reprezantație a spectacolului ’’Hedwig and the Angry Inch’’, un musical după textul lui John Cameron Mitchell & muzica de Stephen Trask și în regia lui Răzvan Mazilu, a avut loc în cadrul cele de-a III-ediții a Festivalului Internațional de Teatru ’’New Wave Theatre’’ de la Reșița. Producție a Teatrului ’’Stela Popescu’’ din București, a avut premiera luna aceasta.
Un spectacol complex, profund ce a captivat prin cheia regizorală de mare ingeniozitate, costume și décor. Hedwig nu este un manifest pentru un anumit tip de sexualitate, ci o experiență teatrală cu un mesaj profund uman ce îndeamnă la deschidere și empatie față de suferința pe care o resimte, de fapt, fiecare ființă umană. Un spectacol despre noi toți, despre noi ceilalți care ne-am descoperit sau redescoperit, după căderea Zidului Berlinului, cu cărămizile iluzilor și speranțelor noastre în căutarea unui mortar puternic care să ne închege noile vieți rezistente sau nepregătite de schimbare.

Răzvan Mazilu, un maestru al dicției sentimentelor noastre ne-a pus în scenă o provocare cu toate subtilitățile ce îndeamnă spre asumare, spre identificare sau reinventare.
Pentru cei dintr-o anumită generație, cheia a fost clară, vizibilă în fundalul scenei prin desenul celebrului sărut dintre Leonid Brejnev, fostul Secretar General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică și Erich Honecker, fostul Secretar general al Partidului Socialist Unit din Germania, fosta RDG. A rămas în istorie ca unul dintre cele mai faimoase săruturi. Evenimentul care a făcut înconjurul lumii a avut loc în timpul cele de-a XXX-a aniversări a Republicii Democrate Germane, din 1979. Liderii care decideau soarta a jumătate de Europă s-au întâlnit simbolic în faţa Zidului Berlinului. Momentul a fost imortalizat perfect de către fotograful Regis Bossu, publicaţiile de pe întreg mapamondul preluând poza şi numind-o simplu, dar esenţial „Sărutul”.

Inteligent mesaj al regizorului Răzvan Mazilu și al Adrianei Grand, ce a decodificat ceea ce avea să fie o tulburătoare punere în scenă, în care protagoniștii au reușit să controleze perfect starea sălii urcând gradual în intensitate.Rolul principal l-a avut la Reșița tânărul actor Tudor Cucu Dumitrescu, care face parte din trupa maestrului Victor Ioan Frunză.

Talentat, inspirat, muncitor și șarmant a reușit să capteze publicul arătându-și cu sinceritate personajul Hedwig, expunându-se și totodată reinventându-se cu fiecare clipă, recuperându-și fiecare respirație pentru a răstălmăcii povestea celui care a scăpat de teroarea unui zid ce a despărțit lumi, dar n-a scăpat de umbrele propriului destin.O poveste de viață în care fiecare are numele scris pe cel puțin o cărămidă dintr-un Zid fie el și invizibil al realității.

Tudor Cucu Dumitrescu a jucat cu maturitate, cu talent și seriozitate făcând o echipă frumoasă cu restul distribuției Ana Maria Ivan, Band-ul “The Angry Inch”: Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal),Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară) și Vlad Vedeș (chitară bas).

Lumină, culoare, sunet toate la modul impecabil, asemeni publicului reșițean. Sala a însoțit artiștii și a sporit emoția, mesajul spectacolului fiind primit cu delicatețea simplă specifică nevoii de umanitate.Acesta este rolul Teatrului de a dărâma ziduri, granițe, de a ridica sufletele.

Răzvan Mazilu a reușit și a făcut-o la cote înalte cu măiestria specifică.

’’Mă bucur să fiu la Reșița, este prima dată când mă aflu aici.Întâlnirea cu publicul de aici a fost minunată, un public foarte cald.Am avut emoții pentru că este o poveste foarte specială, dar e povestea, de fapt, a fiecăruia dintre noi. Cu toții căutăm, fugim după iubire o viață întreagă, a căzut Zidul , ce facem cu libertatea?Important este să știm să ne acceptăm, să ne asumăm’’, a declarat în exclusivitate pentru Radio România Reșița, artistul complex, Răzvan Mazilu.

Revelația acestui spectacol, Tudor Cucu Dumitrescu ne-a mărturisit cu firescul tinereții și al modestiei sale:

’’Sunt suma întâlnirilor extraordinare pe care le-am avut în scurta mea carieră și chiar în viața mea. Am avut șansa să lucrez cu maestrul Victor Ioan Frunză și cu maestrul Răzvan Mazilu și am niște părinți și bunici extraordinari, apoi am făcut sport de performanță, am făcut scrimă și apoi în UNATC, clasa Mihaelei Sârbu, am avut profesori și prieteni minunați. Acum mă bucur că sunt actorul domnului Cristian Șofron la Teatrul ’’Stela Popescu’’. La Reșița, m-am simțit teribil de bine, nu mă așteptam să întâlnesc un public care a râs, a plans cu mine.Fără reacția publicului nu aș fi putut duce rolul cu sinceritate, ar fi fost artificial. Mulțumesc publicului reșițean. ‘’

La rândul său, Ana Maria Ivan, pe scenă Yitzhak, a mărturisit că apreciază spectatorii reșițeni și căldura lor, lucru care a emoționat-o foarte mult și a înțeles că a ajuns la inima publicului.

Directorul Teatrului Stela Popescu, actorul Cristian Șofron, apreciază atât publicul reșițean, dar și prestația trupei, eforturile și profesionalismul ei. De asemenea, colaborarea cu Florin Ionescu, managerul Teatrului de Vest, este una ce crește în timp, dând dovadă de respect reciproc.

Selecționerul Festivalului Internațional de Teatru ’’New Wave Theatre’’,Doru Mareș și directorul,Florin Gabriel Ionescu au reușit cu brio o selecție valoroasă prin invitarea unor spectacole foarte bune la Reșița.Un tandem care a adus în fosta Cetate de Foc magia inepuizabilă a Teatrului.

Au mai rămas două zile în care spectatorii se vor bucura de alte povești minunate.Temele de actualitate ne unesc în aceeași regăsire prin emoție.

Musicalul ’’Hedwig and the Angry Inch’’ a dovedit atât măiestria marelui artist Răzvan Mazilu, dar și faptul că pe scena Teatrului Românesc s-a născut o stea: Tudor Cucu Dumitrescu! Felicitări!

Musicalul ’’Hedwig and the Angry Inch” de John Cameron Mitchell, muzica și versurile de Stephen Trask a avut un impact extraordinar la public încă de la prima sa punere în scenă pe off-Broadway, din anul 1998. Câștigător al prestigioaselor Tony Award, Obie Award, Outer Critics Circle Award, spectacolul a fost aclamat în sute de producții pe scene de pe întreg mapamondul. Piesa a fost ecranizată în anul 2001, pelicula primind premiul pentru cel mai bun regizor la Sundance Film Festival și o nominalizare la Globul de Aur.

’’Hedwig and the Angry Inch’’
musical
text de John Cameron Mitchell & muzica de Stephen Trask
Regia Răzvan Mazilu
(Teatrul „Stela Popescu” București)

Regia, costumele și coregafia: Răzvan Mazilu
Decorul: Adriana Grand
Traducerea textului: Carmen Stanciu
Traducerea versurilor: Alex Ștefănescu
Lighting designer: Marian Iancu

DISTRIBUȚIA:
Hedwig – Tudor Cucu Dumitrescu / Lucian Ionescu
Yitzhak – Ana Maria Ivan
Crina Matei Band-ul “The Angry Inch”: Johnny Bica (pian)
Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal),
Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară),
Vlad Vedeș (chitară bas).

Radio România Reșița este partenerul media principal al Festivalului Internațional de Teatru ’’New Wave Theatre’’!

Sfântul Gheorghe – obiceiuri și tradiții. Peste 900 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 00:25

Sfântul Gheorghe – obiceiuri și tradiții. Peste 900 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

În fiecare an, la 23 aprilie, lumea creştină îl prăznuişte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Anul acesta, deşi...

Sfântul Gheorghe – obiceiuri și tradiții. Peste 900 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica
Roberta Metsola va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene, în cadrul unei gale oficiale ce va avea loc pe 22 mai
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 17:17

Roberta Metsola va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene, în cadrul unei gale oficiale ce va avea loc pe 22 mai

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va fi distinsă cu Premiul Timișoara pentru Valori Europene în cadrul unei gale oficiale ce va...

Roberta Metsola va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene, în cadrul unei gale oficiale ce va avea loc pe 22 mai
Sute de cărășeni au ajuns la spital în minivacanța de Paște: patologie diversă și cazuri grave tratate în regim de urgență
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 16:48

Sute de cărășeni au ajuns la spital în minivacanța de Paște: patologie diversă și cazuri grave tratate în regim de urgență

Minivacanța de Paște nu a fost lipsită de incidente medicale pentru sute de locuitori din județul Caraș-Severin. Potrivit reprezentanților...

Sute de cărășeni au ajuns la spital în minivacanța de Paște: patologie diversă și cazuri grave tratate în regim de urgență
Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor 2025 la Reșița
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 15:06

Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor 2025 la Reșița

Pe 23 aprilie 2025, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” din Caraș-Severin marchează Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de...

Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor 2025 la Reșița
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 13:43

Probleme frecvente semnalate de pensionarii cărășeni

Majoritatea pensionarilor care se adresează în această perioadă Casei Județene de Pensii Caraș-Severin o fac pentru a obține informații...

Probleme frecvente semnalate de pensionarii cărășeni
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:39

Autoritățile sunt cu ochii pe rezerva de apă din Caraș-Severin

Rezerva de apă din lacurile de acumulare din Banatul montan este redusă. Cu toate acestea, nu există riscuri de alimentare a orașelor din...

Autoritățile sunt cu ochii pe rezerva de apă din Caraș-Severin
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:04

Peste 40 de intervenţii în 4 zile: bilanțul pompierilor cărășeni de Paște

Peste 40 de intervenţii au avut loc în 4 zile, arată bilanţul pompierilor cărăşeni de Paşte. În perioada 18–21 aprilie 2025, pompierii...

Peste 40 de intervenţii în 4 zile: bilanțul pompierilor cărășeni de Paște
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:03

Investiții de peste un milion și jumătate de euro la Centrul UBB din Reșița

Un nou pas spre modernizarea sistemului universitar din municipiul Reşiţa este în curs de implementare. Investiții de peste un milion și...

Investiții de peste un milion și jumătate de euro la Centrul UBB din Reșița