Vreni – primul câine de căutare-salvare din România la ceas aniversar
În urma cu 10 ani, într-o zi de 9 iunie 2013, avea sa vină pe lume Vreni, primul câine născut în România antrenat şi brevetat pentru operaţiuni de căutare şi salvare în caz de avalanşă.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 9 iunie 2023, 20:00 / actualizat: 12 iunie 2023, 12:13
Conductorul şi stăpânul său, Cristian Carol Brecica – salvamontist şi coordonator al Asociaţiei pentru Câini de Salvare „Gugulania” din Caransebeş, a mărturisit pentru Radio Reşiţa: „Vă multumesc vouă „câinilor salvamont” şi celorlalţi „câini” alături de care ne-am pregătit şi am învăţat această activitate nobilă de salvare de vieţi omeneşti şi pentru contribuţia voastră a tuturor, în ceea ce am devenit în aceşti ani alături de salvatorii de câini angajaţi în slujba salvării de vieţi! Dumnezeu să vă ocrotească si să vă răsplatească tuturor!„.
De atunci şi până în prezent, alături de conductorul şi stăpânul său, Cristian Carol Brecica, Vreni a participat la zeci de misiuni de căutare-salvare în ţară şi peste hotare şi intervenţiile continuă.
La mulţi ani Vreni!
Sursa foto: Cristian Carol Brecica