Revista Învierea la un nou număr
Articol editat de Gerhard Chwoika, 27 martie 2014, 16:58
Buletinul oficial al Arhiepiscopiei ortodoxe române a Timişoarei a ieşit de curând de sub tipare cu numărul pe februarie. Cuprinde aproximativ 28 de pagini color în format A4, apare lunar şi poate fi procurată de la pangarul catedralei mitropolitane, precum şi de la oricare biserică parohială din cuprinsul eparhiei. Din paginile ultimului număr al revistei amintim: raportul de activitate în cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei pe anul 2013, editorialul „Opt ani de slujire ca arhiereu în via Domnului a Preasfinţitului părinte Paisie Lugojeanul”, precum şi ştiri şi informaţii din actualitatea bisericească.
Sursa foto: www.mitropolia-banatului.ro
(Hardy Cvoica)