Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării
Meteorologii au emis o avertizare god galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării, sâmbătă, începând cu ora 12.00, până la ora 23.00.
Articol editat de Valentina Adam, 27 mai 2023, 11:11 / actualizat: 28 mai 2023, 11:05
Avertizarea meteorologică intră în vigoare de sâmbătă, de la prânz şi este valabilă până la ora 23:00, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică temporar accentuată.
”În intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, centrul şi sudul Moldovei, precum şi la munte. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, precizează ANM.
Conform instituţiei, astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse şi în celelalte regiuni.
Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări de apă ISU Mehedinți recomandă cetățenilor să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu încerce traversarea lor prin apă și nu se apropie de malurile acestora.
În situația manifestării vântului puternic, aceștia sunt sfătuiți să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
Totodată, se recomandă sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
Dacă se află în interior, să închidă toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.